Ministrul român al Apărării, Ionuț Moșteanu, a transmis sâmbătă un mesaj ferm cu privire la alegerile parlamentare care vor avea loc duminică în Republica Moldova. Oficialul român a avertizat că scrutinul nu reprezintă doar un exercițiu democratic, ci și o încercare de rezistență în fața campaniei de destabilizare declanșate de Moscova.
„Republica Moldova își alege mâine Parlamentul. Dincolo de a fi un simplu exercițiu democratic, ce se întâmplă mâine va fi un test de reziliență în mijlocul unui război hibrid declanșat de Rusia, care are scopul de a lovi în încrederea oamenilor în democrație, libertate și Europa”, a scris Moșteanu pe pagina sa de Facebook.
„Kremlinul mizează pe haos”:
Ministrul a atras atenția asupra strategiilor de influență folosite de Rusia în ultima perioadă:
„În ultimele săptămâni am văzut în investigații de presă aceleași tehnici de manual: bani murdari aruncați pentru influență, rețele de propagandă care seamănă neîncredere, presiune cibernetică și intoxicare informațională. Ținta este delegitimarea procesului democratic și obosirea societății. Kremlinul mizează pe haos.”
Moșteanu a subliniat că apărarea democrației depinde de implicarea fiecăruia dintre cetățeni:
„O democrație se apără prin vigilența fiecăruia, prin adevăr verificat, prin reguli respectate și prin refuzul fiecăruia de a-și vinde valorile sau votul.”
România și Republica Moldova, „aceeași linie de securitate”:
În opinia ministrului, România și Republica Moldova împărtășesc aceleași provocări în materie de securitate, fiind ambele expuse amenințărilor hibride.
„România și Republica Moldova împart aceeași linie de securitate, iar războiul hibrid nu se oprește la Prut. Securitatea se construiește împreună cu vecinii și prietenii noștri”, a subliniat Moșteanu.
Alegerea dintre „Kremlin și Europa”:
Oficialul român a mai spus că adevărata miză a alegerilor de duminică este direcția geopolitică a Republicii Moldova.
„Pentru Republica Moldova, rămânerea pe calea europeană înseamnă pace, înseamnă drepturi respectate și șansa la un viitor mai bun. Alegerea e între subordonarea dorită de Kremlin și stabilitatea oferită de Europa. Miza e mare. Fiecare vot contează. Așa că îi îndemn pe toți cetățenii Republicii Moldova, oriunde s-ar afla, să meargă mâine să își exprime opțiunea la urne!”, a transmis ministrul Apărării.
Scrutinul de duminică este privit drept unul decisiv pentru viitorul politic al Republicii Moldova, dar și pentru echilibrul de securitate la frontiera estică a Uniunii Europene.
