back to top
17 aprilie 2026
More
    17 aprilie 2026

    Nicușor Dan, despre numirile la SRI și SIE: ,,Am o listă scurtă, inclusiv cu politicieni. Nu vreau ca această discuție să fie suprapusă peste alte teme tensionate din societate”.

    Președintele Nicușor Dan a declarat, luni seară, că deciziile privind numirile la conducerea Serviciului Român de Informații (SRI) și Serviciului de Informații Externe (SIE) vor fi anunțate la momentul potrivit, subliniind că nu dorește ca această discuție „să fie suprapusă peste alte teme importante” care domină dezbaterea publică.

    Totodată, șeful statului a confirmat că are deja o listă scurtă de candidați pentru șefia SRI, dar a exclus, pentru moment, varianta numirii Laurei Codruța Kövesi, actual procuror-șef al Parchetului European.

    „Vreau ca discuţia asta, care e o discuţie între preşedinte şi, evident, majoritatea din Parlament, să nu fie suprapusă peste alte teme importante de dezbatere în societate. Din păcate, în ultimul timp au tot fost astfel de teme. Dar o să vină”, a declarat Nicușor Dan, la Antena 1.

    „Am o listă scurtă pentru SRI. Nu m-am gândit la Laura Codruța Kövesi”

    Întrebat dacă fostul procuror-șef DNA, Laura Codruța Kövesi, ar putea fi una dintre opțiunile pentru conducerea SRI, președintele a infirmat această ipoteză, precizând că ultima lor întâlnire a avut loc în urmă cu mai bine de un deceniu.

    „Am o listă scurtă pentru șefia SRI. Nu m-am gândit până în momentul ăsta la Laura Codruța Kövesi, domnia sa are un mandat la Parchetul European. Ultima dată când m-am întâlnit cu domnia sa cred că a fost în urmă cu 10-12 ani, într-o sală de judecată. Eu eram cu urbanismul meu…”, a spus Nicușor Dan.

    Președintele a adăugat că nu va face publice alte detalii înainte de consultările oficiale cu Parlamentul, însă discuțiile „au început deja și sunt în curs”.

    „Vedem corupție, dar nu vedem corupți pedepsiți”

    În același interviu, șeful statului a vorbit despre problemele din sistemul de justiție, precizând că România suferă în continuare din cauza lipsei de eficiență a anchetelor anticorupție.

    „Problema este că procurorii nu ajung să dovedească fapta de corupție. Noi vedem corupție în jurul nostru și nu vedem corupți care să fie pedepsiți de către statul român. Aici este problema”, a declarat Nicușor Dan.

    El a anunțat că a început „un proces de reflecție” asupra sistemului judiciar și că s-a întâlnit cu numeroși specialiști din domeniul justiției pentru a elabora un diagnostic complet al sistemului românesc de drept.

    „Am început un proces de reflecție, m-am întâlnit cu mulți oameni din zona de justiție și cred că voi ieși într-un interval de timp rezonabil cu un diagnostic al sistemului românesc de justiție”, a spus președintele.

    Breaking

    Recomandate