Deputatul USR și candidat la Primăria Capitalei, Cătălin Drulă, a criticat dur, miercuri, pe rețelele sociale, decizia autorităților de a închide școlile din București și Ilfov în contextul avertizărilor meteorologice. Drulă susține că măsura a fost luată pe considerente politice, nu științifice, afectând sute de mii de familii.
„Nu, nu trebuiau închise școlile azi în București. Pe baza datelor științifice de la momentul deciziei de ieri, nu exista un temei real. Pe rularea de ieri dimineață a modelului european de prognoză (ECMWF), atât cantitatea totală de apă prognozată (50-60 l/mp), cât și lipsa vântului puternic, indicau că va fi o zi obișnuită de toamnă ploioasă azi în București”, a scris Drulă.
„Decizia a fost determinată de sensibilitatea politică a viceprimarului”:
Liderul USR a afirmat că închiderea școlilor a fost rezultatul unei „supra-reacții” motivate politic, în condițiile în care viceprimarul general al Capitalei, care exercită temporar atribuțiile de primar, ar fi luat măsura pentru imagine publică.
„Sute de mii de familii au fost afectate de o supra-reacție, determinată mai ales de sensibilitatea politică a viceprimarului Bucureștiului, care a preluat temporar atribuțiile de primar. Când e mai important să te faci că muncești pe rețelele sociale și la TV, știința trece în planul doi”, a subliniat Drulă.
„Victimele nu sunt doar părinții și copiii, ci și încrederea în avertizări”:
Candidatul USR la Primăria Capitalei a avertizat că astfel de decizii pot submina pe termen lung încrederea populației în autorități și în sistemele de avertizare meteo.
„Victimele aici nu sunt doar copiii și părinții din București și Ilfov, ci mai ales încrederea viitoare a oamenilor în astfel de avertizări. De aceea, trebuie separată obsesia pentru imagine și ‘capital politic’ de deciziile în interes public”, a adăugat el.
„Deciziile trebuie luate la rece și științific”:
Drulă a conchis că există momente când măsuri extreme sunt necesare, dar acestea trebuie bazate pe analize riguroase, nu pe calcule politice.
„Un episod din care lecția este că deciziile trebuie luate la rece și științific. Pentru că da, câteodată, trebuie luate și măsuri extreme. Dar când e cazul. Acum nu era cazul”, a încheiat deputatul USR.
Criticile vin în contextul în care viceprimarul Capitalei a decis, marți seara, suspendarea cursurilor pentru ziua de miercuri din cauza avertizărilor de ploi abundente. În realitate, Bucureștiul s-a confruntat doar cu precipitații moderate și vânt slab, fără fenomene meteo periculoase.

