back to top
15 martie 2026
More
    15 martie 2026

    Cătălin Drulă, despre propriile realizări: „Am gestionat un buget mai mare decât al Bucureștiului și al sectoarelor la un loc. Am alergie la risipă și furt”.

    Candidatul USR pentru Primăria Capitalei, Cătălin Drulă, a declarat marți seară că experiența sa ca ministru al Transporturilor îl recomandă pentru a administra eficient bugetul Bucureștiului, subliniind că în 2021 a gestionat fonduri mai mari decât cele ale Primăriei Generale și ale celor șase sectoare la un loc.

    „La Transporturi am gestionat în 2021 un buget de aproape 15 miliarde de lei. Mai mare decât bugetul Capitalei + cele 6 bugete ale sectoarelor. Pentru mine gestionarea banului public a fost cea mai mare responsabilitate. Am efectiv o alergie, o respingere la orice risipă, cheltuială inutilă, să nu mai vorbesc de furt”, a scris Drulă pe Facebook, citat de News.ro.

    „Am tăiat risipa și am obținut investiții record”

    Drulă a amintit mai multe măsuri luate în perioada în care a condus Ministerul Transporturilor, menite să eficientizeze cheltuielile și să crească investițiile publice.

    „Am redus schema umflată de personal de la 5.800 la 5.000 de angajaţi în plată la Metrorex și am tăiat primele nesimţite de la Aeroportul Otopeni. În acelaşi timp, deşi a fost un an greu, cu prăbuşire de venituri în Transporturi, am reuşit să negociez şi să aloc bugete semnificative de investiţii şi întreţinere: un miliard la acea vreme la CNAIR pentru covoare asfaltice, marcaje etc., sute de milioane la CFR pentru şină nouă, traverse, schimbătoare de cale”, a precizat liderul USR.

    El a subliniat că România a primit 7,5 miliarde de euro pentru Transporturi prin PNRR, un record la nivel european, dintre care autostrada A7 a fost desemnată „proiectul-regină” – cel mai mare proiect rutier din toate planurile naționale de redresare din UE.

    „Și toate acestea în doar 8 luni. Atât a fost mandatul meu la minister”, a adăugat Drulă.

    „Bucureștiul are nevoie de o bugetare corectă și lideri onești”

    Candidatul USR a explicat că insistă pe tema bugetului Capitalei deoarece o bugetare corectă este cheia pentru servicii publice de calitate.

    „Discuţia despre buget înseamnă să vorbim despre bulevarde moderne cu spaţii verzi şi piste de bicicletă, despre reţele de tramvai ca la Viena, despre extinderea metroului – linia M5 în primul rând –, despre încă 800 de kilometri de conducte de termoficare înlocuite, despre pieţe şi spaţii publice regenerate urban şi toate investiţiile de care oraşul are nevoie”, a scris Drulă.

    El a adăugat că eficiența în administrație depinde de echipe competente și oneste, nu de promisiuni populiste:

    „Bineînţeles, orice buget trebuie cheltuit cu cap – de-asta îţi trebuie lideri oneşti în instituţiile publice, cu un mandat de eficienţă. Rezultatele de la Transporturi le-am obţinut cu echipele pe care le-am construit şi sunt recunoscător celor care mi-au dat încredere, mulţi venind din mediul privat, din cariere de succes.”

    Breaking

    Recomandate