Candidatul USR la Primăria Capitalei, Cătălin Drulă, a reacționat ferm, luni seară, la Digi24, după declarațiile Ancăi Alexandrescu, susținută de AUR pentru funcția de primar general al Bucureștiului. Liderul USR a acuzat-o pe Alexandrescu de „discurs sincronizat” cu reprezentanți ai PSD, afirmând că apropierea dintre cele două formațiuni – PSD și AUR – „nu mai este o coincidență”.
„Văd că are un discurs comun cu domnul Grindeanu, cred că aici putem citi mai multe decât pare la prima vedere. PSD şi AUR văd că se curtează reciproc şi merg în aceeaşi zonă de discurs. Îl invit şi pe domnul Băluţă să se pronunţe faţă de apropierea aceasta. În Parlament văd că votează cot la cot. Arată care este şi pericolul pentru această ţară, şi pentru acest oraş”, a declarat Cătălin Drulă.
Replica vine după ce Anca Alexandrescu afirmase, într-o intervenție televizată, că „nu este Drulă” și „nu are nevoie de proptele”, susținând că își bazează candidatura pe „ceea ce a făcut în carieră”, nu pe sprijin politic.
„Eu nu sunt Drulă şi nu am nevoie de proptele. Pe mine mă recomandă ceea ce am făcut și peste tot pe unde am lucrat asta s-a văzut. Relația mea cu familia Georgescu este una de prietenie și eu nu i-aș cere domnului Georgescu implicare în campania mea electorală. Tot ceea ce am făcut pentru domnul Georgescu și pentru mișcarea suveranistă am făcut din suflet și din credință”, a declarat Anca Alexandrescu, după anunțul oficial al AUR privind susținerea candidaturii sale.
Declarațiile celor doi vin în contextul unei campanii care se anunță tensionate, cu o competiție strânsă între Cătălin Drulă (USR), Gabriela Firea (PSD), Ciprian Ciucu (PNL) și Anca Alexandrescu (AUR) pentru funcția de primar general al Capitalei, rămasă vacantă după alegerea lui Nicușor Dan în funcția de președinte al României.
Cătălin Drulă a insistat asupra ideii că PSD și AUR colaborează tacit și încearcă să creeze o alianță populistă mascată:
„Această apropiere dintre PSD și AUR nu mai e doar un zvon. Vedem același tip de mesaj, aceleași teme și, uneori, aceleași voturi în Parlament. Este o alianță toxică pentru București și pentru România.”
Liderul USR a adăugat că va continua să ducă o campanie de integritate și competență, concentrată pe proiecte reale pentru București, și nu pe atacuri personale.
