Prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal, Ciprian Ciucu, a susținut sâmbătă, în cadrul Consiliului Național al PNL, un discurs tranșant despre responsabilitatea asumată de liberali în actualul context politic și economic. El a salutat decizia partidului de a-l susține pe Ilie Bolojan pentru funcția de premier, subliniind că guvernarea liberală vine într-un moment critic și presupune nu doar ambiție politică, ci și curajul recunoașterii propriilor greșeli.
„Am asumat guvernarea printr-un gest de responsabilitate. Dar care vine după o perioadă în care şi noi am fost la guvernare. Și am contribuit la situația actuală a bugetului”, a declarat Ciucu, într-o poziție rară în politica românească, în care un lider recunoaște deschis erorile trecutului. El a admis că, deși România nu se află într-o criză economică în sens strict, se confruntă cu o criză bugetară profundă, pentru care PNL poartă parte din vină.
Bolojan, liderul care inversează dinamica partidului:
Într-un mesaj de susținere puternică pentru actualul premier, Ciprian Ciucu a afirmat că Ilie Bolojan este „prima opțiune credibilă” pe care PNL a avut-o în mulți ani, un lider care nu este împins de partid, ci care reușește, dimpotrivă, să tragă partidul după el. „Dacă ne uităm în sondaje, este de două-trei ori mai sus decât partidul. Avem un lider care are voință, are viziune, și care știe încotro vrea să meargă România.”
Această apreciere vine într-un moment în care Ilie Bolojan este văzut de analiști ca principala resursă de încredere a liberalilor într-un climat politic instabil și marcat de ascensiunea partidelor populiste și extremiste.
PNL, între competență și nevoia de sens:
Ciprian Ciucu a atras atenția că, deși partidul este plin de profesioniști, primari, președinți de consilii județene și funcționari competenți, PNL are nevoie de o reflecție profundă asupra motivației guvernării. „De ce vrem să fim la putere? Ce mai avem de oferit României?”, a întrebat retoric liderul liberal. El a avertizat că asumarea guvernării nu poate fi un simplu exercițiu de imagine și nici o competiție internă pentru funcții, ci trebuie să fie motivată de o viziune coerentă pentru viitorul țării.
Într-un apel la realism politic, Ciucu a apărat necesitatea formării unei coaliții largi, singura formulă capabilă să ofere stabilitate și susținere politică pentru reforme structurale esențiale, dar adesea impopulare. „Este un pariu cu istoria, pentru că știm cu toții că Ilie Bolojan este poate ultima resursă de credibilitate majoră pe care o mai are PNL”, a spus Ciucu, avertizând că partidul nu își mai permite eșecuri sau ezitări.

