back to top
16 martie 2026
More
    16 martie 2026

    Ciprian Ciucu reacționează după ce Daniel Băluță a spus că se simte susținut de Nicușor Dan: ,,Vreau să fiu ales pentru ceea ce propun eu, nu din recomandări”.

    Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat miercuri, la Digi24, că nu știe dacă beneficiază de sprijinul președintelui României, Nicușor Dan, însă intenționează să lămurească acest aspect printr-o discuție directă cu șeful statului.

    „Domnul Băluță probabil se informează pe niște surse pe care le are, poate are o comunicare permanentă cu domnul Nicușor Dan. O să insist cu o astfel de comunicare și o să văd dacă sunt sau nu susținut. Ceea ce este important este că eu vreau să mă duc în fața oamenilor cu ceea ce reprezint eu. Vreau să fiu ales pentru ceea ce propun eu și pentru ceea ce m-a consacrat ca primar. Este importantă această relație directă cu oamenii, pentru că dacă ar fi să trăim numai din recomandări, nu am mai face alegeri”, a afirmat Ciucu.

    Întrebat dacă l-a deranjat faptul că președintele Nicușor Dan a participat la evenimentul de lansare a candidaturii lui Cătălin Drulă (USR), Ciucu a răspuns fără ezitare: „Absolut deloc, de ce să mă deranjeze?”. El a subliniat că fiecare candidat trebuie evaluat pentru propria performanță și că relațiile instituționale nu trebuie transformate în teme de campanie.

    Candidatul liberal a adăugat că influența politică a sprijinului prezidențial ar trebui evaluată științific, nu speculativ. „Pentru a putea răspunde la această întrebare trebuie un sondaj de opinie, pentru a vedea dacă se face transferul de la o persoană către alta. Nu pot să vă răspund, pentru că nu sunt sociolog”, a spus el.

    În privința materialelor de campanie, Ciprian Ciucu a fost întrebat dacă se simte confortabil cu afișele în care sigla PNL este abia vizibilă. „Este mică, dar nu foarte mică. Sunt prim-vicepreședinte al partidului meu, de ce să-mi fie rușine? Este vorba despre oameni și nu despre partide în zona locală”, a precizat el, subliniind că mizează pe o campanie centrată pe proiecte și nu pe etichete politice.

    De cealaltă parte, candidatul PSD la Primăria Capitalei, Daniel Băluță, a afirmat într-un interviu pentru G4Media că se simte sprijinit de președintele Nicușor Dan, invocând o relație bazată pe „respect și colaborare instituțională”.

    „Faptul că Nicușor Dan, în ultima zi de mandat, a semnat autorizația de construire pentru planșeul Unirii reprezintă un lucru extraordinar și profit de acest moment să-i mulțumesc pentru asta. De aceea am o relație corectă cu președintele României, am o relație de respect”, a spus Băluță.

    Primarul Sectorului 4 a amintit, de asemenea, cooperarea sa cu Nicușor Dan în perioada în care acesta conducea Primăria Generală a Capitalei: „Împreună cu primarul general Nicușor Dan am făcut lucruri pentru București. Primăria Municipiului București a participat activ în viața Sectorului 4 la exproprieri pentru școli, licee, grădinițe, parcuri. Am avut o relație instituțională foarte bună, overall, pentru că ne uităm la rezultate. Iar din punct de vedere uman e normal. Avem o relație constructivă la nivelul acesta de respect bilateral.”

    Breaking

    Recomandate