Camera Deputaților a respins, vineri, moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Agriculturii, Florin Ionuț Barbu, intitulată „Când cultivi MINCIUNI, culegi RUȘINE. Un strigăt pentru salvarea agriculturii românești din mâinile incompetenței”.
Potrivit rezultatelor oficiale, 187 de deputați au votat „împotrivă”, 92 „pentru”, 3 s-au abținut, iar un parlamentar nu a votat. Moțiunea nu are efecte juridice, dar reprezintă un instrument parlamentar de sancționare politică a unui ministru.
AUR: „Ați adus stagnare și ruină fermierilor români”
În documentul depus la Parlament, AUR îl acuză pe ministrul Florin Barbu că „a eșuat să propună o strategie coerentă pentru susținerea agriculturii românești”, în pofida faptului că ocupă funcția de ministru din 2023 și a făcut parte din trei guverne succesive.
„Deși domnul Florin Ionuț Barbu este titular al postului de ministru din 2023 și chiar traversează al treilea guvern consecutiv, în întreaga perioadă nu s-a remarcat nicio strategie reală, coerentă și susținută pentru a-și îndeplini obligația fundamentală față de fermierii români. Ați vorbit despre reforme, dar ați adus stagnare. Ați vorbit despre sprijin, dar ați adus ruină”, susțin semnatarii moțiunii.
AUR acuză, de asemenea, lipsa sprijinului concret pentru agricultori și gestionarea defectuoasă a situației generate de importurile din Ucraina.
Critici pentru lipsa compensațiilor și protecției pieței interne:
Printre principalele reproșuri aduse ministrului se numără neacordarea compensațiilor pentru fermierii afectați de importurile ieftine din Ucraina și „inacțiunea” în privința controalelor vamale și a protecției produselor românești.
„Compensarea minimă de 60 de euro pe tonă pentru pierderile provocate de importurile ieftine din Ucraina? Nici urmă, ZERO. Sprijinul de 3 euro pe tonă pe lună pentru cerealele depozitate între septembrie 2023 și februarie 2024? Fals, nu s-a făcut nimic în timp util. Derogările GAEC 7 și 8, absolut necesare pentru planificarea culturilor? Norocul fermierilor a fost la Uniunea Europeană”, se arată în moțiune.
Deputații AUR mai susțin că produsele neconforme continuă să intre în România, în timp ce producătorii locali sunt „sufocați de birocrație și lipsă de sprijin”.
„Ați permis invadarea pieței alimentare din România cu produse din Ucraina, de o calitate îndoielnică, care nici măcar nu sunt atestate pentru consum în Uniunea Europeană. Și ce ați făcut? Nimic. Zero! Importăm ouă, miere, ulei, carne, legume, fructe și cereale dintr-o țară care nu respectă standardele europene, în timp ce fermierii români își aruncă marfa pe câmp”, acuză AUR.
Coaliția de guvernare l-a apărat pe ministrul Florin Barbu:
Votul din plenul Camerei Deputaților a arătat solidaritatea partidelor din coaliția de guvernare, care au respins moțiunea depusă de AUR. Liberalii, social-democrații și reprezentanții UDMR au acuzat AUR de „demagogie” și de folosirea fermierilor în scop politic.
Potrivit surselor parlamentare, Florin Barbu urmează să prezinte în perioada următoare un raport detaliat privind programele de sprijin pentru agricultură și absorbția fondurilor europene din Planul Strategic PAC.
Respingerea moțiunii are loc în contextul unei nemulțumiri crescânde în rândul fermierilor, pe fondul creșterii costurilor de producție, a importurilor masive din Ucraina și a întârzierilor la plata subvențiilor.
Ministrul Florin Barbu a promis, la începutul toamnei, că va lansa un nou program de microcredite pentru fermele mici și mijlocii, dar inițiativa este în continuare în analiză la nivelul Ministerului Agriculturii.

