back to top
11 martie 2026
More
    11 martie 2026

    Criză de securitate și valori în UE: Ursula von der Leyen trage un semnal de alarmă privind escaladarea antisemitismului pe continent.

    Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a tras un semnal de alarmă privind recrudescența antisemitismului în Europa, pe care l-a descris drept un „rău vechi” care revine într-un context tot mai periculos. Declarațiile au fost făcute miercuri, la Bruxelles, în cadrul unei ceremonii dedicate sărbătorii evreiești Hanuka, pe fondul intensificării atacurilor împotriva comunităților evreiești din mai multe state occidentale.

    În timpul evenimentului, Ursula von der Leyen a aprins o lumânare de Hanuka și a condamnat ferm climatul de insecuritate cu care se confruntă tot mai mulți evrei în Europa. „Nu poate exista niciun loc pentru otrava antisemitismului”, a spus șefa Comisiei Europene, evocând scene care, potrivit ei, ar fi trebuit să rămână definitiv în trecut: svastici desenate pe locuințe evreiești, sinagogi vandalizate, copii evrei care nu mai pot merge în siguranță la școală.

    „Astăzi, prea mulți evrei nu se simt în siguranță să aprindă sfeșnicul de Hanuka la fereastră. Sau să poarte o kippah în public. Sau o Stea a lui David la gât. Mulți trebuie să treacă pe lângă pază armată pentru a merge la sinagogă și se tem să își trimită copiii la școală. Noaptea din jurul nostru s-a întunecat, într-adevăr”, a declarat von der Leyen, într-un discurs cu accente grave.

    Președinta Comisiei Europene a făcut legătura între mesajul simbolic al sărbătorii Hanuka și responsabilitatea politică a instituțiilor europene. „Una dintre învățăturile Hanuka este că poți fie să blestemi întunericul, fie să aprinzi o lumânare. Noi alegem a doua variantă”, a afirmat ea, prezentând noul plan de acțiune al Comisiei pentru combaterea intoleranței.

    Planul, intitulat „Nu este loc pentru ură în Europa”, a fost adoptat săptămâna trecută și reprezintă un apel adresat tuturor statelor membre și cetățenilor europeni să se opună ferm antisemitismului și discursului instigator la ură. Documentul prevede măsuri concrete pentru protejarea lăcașurilor de cult, în special a sinagogilor, precum și intensificarea luptei împotriva urii din mediul online. „Nimeni nu ar trebui să se teamă să își mărturisească propria credință. Nu este niciodată acceptabil să folosești religia ca insultă, nici pe stradă, nici pe internet”, a subliniat Ursula von der Leyen.

    Avertismentul lansat de lidera executivului european este susținut și de date statistice recente. Potrivit unui raport publicat în luna mai de grupul de lucru J7 al Anti-Defamation League (ADL), incidentele antisemite violente au crescut alarmant în șapte țări cu mari comunități evreiești: Germania, Franța, Regatul Unit, Statele Unite, Canada, Australia și Argentina. Grupul J7, înființat în iulie 2023, arată că după atacul Hamas din 7 octombrie 2023 asupra sudului Israelului, în care au fost ucise aproape 1.200 de persoane, majoritatea civili, valul de antisemitism s-a intensificat puternic.

    Raportul indică creșteri dramatice ale incidentelor antisemite: în Germania, acestea au crescut cu 75% între 2021 și 2023, în Franța cu 185%, iar în Regatul Unit cu 82%. Atacurile au vizat școli evreiești, sinagogi, afaceri și persoane, în unele cazuri numărul incidentelor dublându-se față de anul precedent.

    Declarațiile Ursulei von der Leyen vin și pe fondul unui episod extrem de grav petrecut recent în Australia. La doar câteva zile înaintea discursului de la Bruxelles, 15 persoane au fost ucise la un eveniment de Hanuka pe plaja Bondi din Sydney. Poliția australiană a anunțat miercuri că presupusul atacator, care a supraviețuit, a fost inculpat pentru 59 de infracțiuni, inclusiv 15 capete de acuzare pentru omor.

    Breaking

    Recomandate