back to top
11 martie 2026
More
    11 martie 2026

    Daniel Băluță îl acuză pe Marcel Ciolacu de lipsă de corectitudine: „M-a nominalizat pentru Primăria Capitalei, apoi și-a schimbat inexplicabil opțiunea”.

    Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Daniel Băluță, actualul primar al Sectorului 4, a declarat într-un interviu acordat G4Media că fostul lider al partidului, Marcel Ciolacu, „nu a fost corect” față de el la alegerile trecute. Băluță afirmă că a fost nominalizat inițial de Ciolacu drept candidat al PSD pentru Primăria București, însă decizia a fost schimbată „brusc și inexplicabil”, fiind desemnat ulterior medicul Cătălin Cîrstoiu.

    „Marcel Ciolacu nu a fost corect față de mine. Marcel Ciolacu m-a nominalizat înainte de profesorul Cîrstoiu, după care s-a schimbat brusc și inexplicabil opțiunea”, a spus Băluță, subliniind că nu are o explicație pentru această decizie.

    Întrebat dacă se simte sprijinit de actuala conducere a PSD, Băluță a declarat că are încredere deplină în președintele Sorin Grindeanu, despre care spune că „a fost corect și constructiv” în privința candidaturii sale.

    „Sorin Grindeanu este un președinte care mă susține. Nu ați simțit același sprijin din partea lui Marcel Ciolacu. Calitățile pe care le am pentru anumite tipuri de poziții sunt, pentru altele, un dezavantaj. Sunt un om corect și cred că domnul Grindeanu a judecat această candidatură într-un mod corect, rațional, și fără teama unui alt pol de putere”, a afirmat edilul Sectorului 4.

    Întrebat dacă are semnale că în interiorul PSD există lideri care ar putea boicota campania sa, Daniel Băluță a evitat un răspuns direct, dar a sugerat că experiența trecută i-a arătat că nu toți din partid i-au fost favorabili:

    „Am folosit președinția lui Marcel Ciolacu special pentru a vă pune în evidență faptul că domnul Sorin Grindeanu nu simte un astfel de pericol. Relația pe care o am cu actuala conducere este una corectă, bazată pe sprijin și colaborare.”

    Declarațiile lui Daniel Băluță vin într-un moment tensionat pentru PSD, care încearcă să reconstruiască unitatea internă în jurul noii conduceri și să mobilizeze organizațiile din București pentru alegerile din 7 decembrie, unde competiția se anunță extrem de strânsă între candidații Ciprian Ciucu (PNL), Cătălin Drulă (USR) și Daniel Băluță (PSD).

    Breaking

    Recomandate