Senatorul Daniel Fenechiu, vicepreședinte al Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) și membru al Comisiei juridice a Senatului, a subliniat, în cadrul mesei rotunde „Pactul pentru Justiție – responsabilitate comună pentru o justiție funcțională”, că acest Pact trebuie să devină un document de consens între toate instituțiile implicate în actul de justiție, nu o simplă declarație politică.
Evenimentul a fost organizat de Comisia juridică a Senatului României, în parteneriat cu UNBR, și a reunit reprezentanți ai sistemului judiciar, ai profesiilor juridice și ai instituțiilor-cheie din domeniu.
„Nu ne-am întâlnit doar ca să vorbim. Putem stabili împreună care sunt problemele justiției, putem identifica soluții și, ulterior, să le concretizăm într-un decalog, un set de principii comune care să asigure stabilitatea sistemului”, a declarat Daniel Fenechiu.
„Justiția nu se apără prin confruntare”:
Senatorul a subliniat că inițiativa UNBR nu urmărește confruntarea între instituții, ci cultivarea cooperării loiale și a echilibrului:
„Justiția nu se apără prin confruntare, ci prin echilibru și dialog. Pactul pentru Justiție trebuie să fie mecanismul prin care ne ferim de extreme și reconstruim încrederea între instituții și profesii.”
Referindu-se la dezbaterile publice privind pensiile și salariile magistraților, Daniel Fenechiu a atras atenția asupra distorsiunilor din spațiul public:
„S-a spus că pensiile magistraților sunt mai mari decât salariile, ceea ce este neadevărat. Faptul că s-a propagat o astfel de idee a făcut parte dintr-o campanie de stigmatizare, nu dintr-o discuție onestă despre justiție.”
El a subliniat importanța responsabilității comune în cadrul dialogului între instituții:
„Nu putem da vina doar pe o parte. La orice dialog sunt mai multe părți. Trebuie să reconstruim echilibrul și să învățăm să cooperăm, nu să ne acuzăm.”
Un Consiliu Consultativ al profesiilor juridice:
În încheiere, Daniel Fenechiu a anunțat intenția de a crea un Consiliu Consultativ al profesiilor juridice, o structură permanentă de dialog între instituțiile sistemului judiciar și organizațiile profesionale:
„Vrem un acord real între instituțiile justiției, nu o declarație formală. Doar prin conlucrare putem construi o justiție respectată și credibilă.”

