back to top
16 martie 2026
More
    16 martie 2026

    Darius Vâlcov va fi eliberat din închisoare. Fostul ministru scapă de condamnarea de 6 ani, după decizia definitivă a Înaltei Curți, dar rămâne cu prejudiciul de 6,2 milioane de lei.

    Fostul ministru de Finanțe și primar al Slatinei, Darius Vâlcov, va fi eliberat din penitenciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis marți că faptele pentru care a fost condamnat la șase ani de închisoare în „Dosarul Tablourilor” s-au prescris. Decizia este definitivă, iar Vâlcov urmează să părăsească Penitenciarul Rahova, unde era încarcerat din august 2023.

    Condamnat definitiv în mai 2023 pentru trafic de influență, spălare de bani și operațiuni financiare incompatibile cu funcția publică, Darius Vâlcov a fugit în Italia înainte de pronunțarea sentinței, fiind ulterior extrădat în România. După ce a executat o treime din pedeapsă, acesta a obținut marți anularea condamnării prin admiterea recursului în casație, o cale extraordinară de atac.

    Decizia a fost luată de un complet de cinci judecători – Alin Sorin Nicolescu, Ioana Bogdan, Valerica Voica, Isabelle Tocan și Luminița Criștiu-Ninu – care au constatat că infracțiunile pentru care Vâlcov fusese condamnat s-au prescris potrivit noilor dispoziții privind termenul de răspundere penală.

    Fostul ministru rămâne însă obligat să achite suma de 6,2 milioane de lei, reprezentând prejudiciul stabilit în dosar și sumele provenite din infracțiunile pentru care fusese condamnat.

    Purtătorul de cuvânt al Înaltei Curți, Victor Alistar, a explicat marți că decizia respectă cadrul constituțional și principiul legalității:

    „Reamintim că, într-un stat de drept, justiția funcționează după reguli, nu după circumstanțe. Indiferent de calitatea persoanelor vizate sau de percepția publică, instanțele sunt obligate să aplice legea și Constituția. Soluțiile de punere în libertate exprimă respectarea unei decizii constituționale care face parte din ordinea de drept.”

    Un dosar emblematic al epocii PSD

    Darius Vâlcov a fost trimis în judecată în mai 2015 de DNA, fiind acuzat că, în perioada în care era primar al municipiului Slatina, ar fi primit mită de la omul de afaceri Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, pentru a-i facilita câștigarea unor licitații finanțate din fonduri europene.

    Potrivit procurorilor, Vâlcov ar fi primit 20% din valoarea contractelor de lucrări pentru extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și canalizare din Olt, prin intermediul firmei lui Berna. În total, fostul ministru ar fi încasat peste 6,7 milioane de lei între 2009 și 2013, o parte din bani fiind folosiți pentru achiziționarea de tablouri scumpe și bunuri de lux, de unde și denumirea „Dosarul Tablourilor”.

    În același dosar, anchetatorii au susținut că Darius Vâlcov a intervenit pentru eliminarea unor criterii de eligibilitate din caietele de sarcini, favorizând compania Tehnologica Radion. În schimb, omul de afaceri ar fi remis sumele în numerar, în mai multe tranșe, uneori prin intermediul fostului primar Minel Prina, apropiat al lui Vâlcov.

    Alte dosare și achitări

    Darius Vâlcov a fost implicat în trei dosare de corupție, însă în toate a scăpat de condamnări definitive. În noiembrie 2021, Curtea de Apel Craiova l-a achitat într-un dosar de instigare la dare și luare de mită. În martie 2023, aceeași instanță i-a anulat o condamnare de 6 ani și 6 luni de închisoare, tot pe motiv de prescripție.

    Eliberarea sa de astăzi confirmă trendul ultimelor luni, în care mai multe persoane publice condamnate pentru corupție au beneficiat de deciziile Curții Constituționale și ale ÎCCJ privind prescripția faptelor, care au dus la încetarea proceselor penale începute înainte de 2018.

    Breaking

    Recomandate