Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a venit luni în Parlament pentru a oferi explicații privind criza apei generate de problemele apărute la barajele Paltinu și Vidraru, acuzând opoziția că a propagat „fake-news-uri” intenționate, cu scopul de a provoca panică la nivel național. „De când a început criza la Paltinu am avut un obiectiv clar: să aducem apă în localitățile afectate. Am făcut tot ce ține de mine și de Ministerul Mediului, iar astăzi, prin munca autorităților locale și naționale, există apă menajeră în toate localitățile. În perioada următoare, după verificările DSP, va fi și apă potabilă”, a declarat ministrul.
Aceasta a precizat că, în timp ce instituțiile lucrau pentru restabilirea alimentării, politicieni ai opoziției au preferat să lanseze panică: „Am văzut muntele de fake-news-uri cu ocazia incidentului de la Paltinu. În timp ce unii munceau, alții propagau propagandă.”
În fața parlamentarilor, Buzoianu a prezentat cronologia oficială a comunicărilor dintre instituții, afirmând că Administrația Bazinală Buzău–Ialomița a transmis în mod repetat că lucrările necesare nu vor afecta alimentarea cu apă. Ministrul a detaliat că pe 17 iunie au fost semnalate probleme tehnice la lac, iar pe tot parcursul lunii iulie instituția a trimis analize și asigurări către Apele Române și către Minister, afirmând că nu există riscuri pentru populație. De asemenea, pe 9 octombrie, atunci când reprezentanții Ministerului și cei ai Apelor Române au solicitat explicit o clarificare, Administrația Bazinală a menționat că nu există niciun pericol. Buzoianu a precizat că aceeași poziție a fost reiterată pe 22 octombrie și pe 6 noiembrie, când Prefectura Prahova a întrebat din nou dacă există vreun risc. „Toate autoritățile locale au dat asigurări că nu există risc. Ba chiar au spus că dacă nu se fac lucrările, abia atunci există pericolul ca populația să rămână fără apă.”
Situația s-a schimbat pe 28 noiembrie, când operatorul ESZ a întrerupt apa fără să anunțe ore întregi autoritățile. „Operatorul oprește apa și nu anunță nici primarii, nici Ministerul Mediului. Informația ajunge la Minister abia pe 29 noiembrie, prin primari. I-am sunat personal pe reprezentanții instituțiilor locale și am aflat că, după ce opriseră apa ore întregi, nici măcar nu avuseseră o ședință între ei”, a spus ministrul.
Buzoianu a acuzat opoziția că a folosit momentul pentru a răspândi deliberat minciuni: „A fost menționat că toate autoritățile ar fi știut de pe 6 noiembrie despre pericol. Fals! Documentul din 9 noiembrie spune exact invers. A fost menționat că eu aș fi semnat ordinul pentru începerea lucrărilor. Fals! O minciună de 2 lei! Ministerul Mediului nici măcar nu are această atribuție.”
Ministrul a respins și teoriile privind o presupusă campanie de „dărâmare a barajelor”: „Fals. Nu există nicio campanie națională sau europeană de dărâmare a barajelor.”

