back to top
15 martie 2026
More
    15 martie 2026

    Dominic Fritz, mesaj tranșant despre alegerile pentru Primăria Capitalei: ,,Nu ne este frică. Drulă este candidatul care continuă viziunea lui Nicușor Dan”.

    Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat într-un interviu acordat Antena 3 CNN că salută decizia premierului Ilie Bolojan de a stabili data alegerilor pentru Primăria Capitalei pe 7 decembrie, considerând că bucureștenii trebuie să-și poată alege cât mai curând un nou primar general.

    „Mă bucur că, în sfârșit, bucureștenii pot să-și aleagă din nou un primar. Cred că 7 decembrie este o zi potrivită pentru alegeri”, a spus liderul USR, subliniind că momentul marchează „revenirea la normalitate după luni de blocaj politic”.

    Fritz respinge ideea unui candidat comun:

    Dominic Fritz a exclus varianta unui candidat comun al coaliției la Primăria Capitalei, afirmând că USR are propriul său proiect politic și un candidat puternic, care împărtășește valorile președintelui Nicușor Dan.

    „Nu e în regulă să venim cu tot felul de condiționări, cu atât mai puțin când este vorba de ceva ce este clar reglementat în lege. Nouă nu ne este frică de alegeri. Credem că avem un candidat puternic , Cătălin Drulă, care împărtășește viziunea fostului primar și a președintelui Nicușor Dan”, a declarat Fritz.

    Potrivit liderului USR, partidul este pregătit să intre în competiția electorală fără „înțelegeri de culise” și să ofere bucureștenilor o alternativă autentică la marile partide.

    „Nu e un mariaj din iubire”:

    Întrebat despre atmosfera din coaliția de guvernare, Dominic Fritz a recunoscut că relațiile dintre partide nu sunt simple: „Nu este un mariaj din iubire. Este o colaborare necesară pentru a putea guverna și pentru a face reforme reale.”

    Liderul USR a apreciat, totuși, măsurile economice și fiscale luate de premierul Ilie Bolojan, inclusiv reforma privind pensiile speciale, pe care o consideră „un pas înainte spre echitate socială”.

    „Reforma pensiilor speciale trebuia făcută de ani buni. Guvernul Bolojan are curajul să deschidă aceste teme grele și, chiar dacă nu suntem de acord cu toate soluțiile, direcția este una corectă”, a mai spus președintele USR.

    Dominic Fritz a încheiat subliniind că USR va merge cu Cătălin Drulă în cursa pentru Primăria București, iar partidul își propune să continue proiectele de modernizare și transparență începute de Nicușor Dan.

    Breaking

    Recomandate