Senatul României a adoptat, în această săptămână, două proiecte de lege care vizează limitarea drastică a fenomenului jocurilor de noroc, considerate de tot mai mulți aleși drept un pericol social major. Inițiativele legislative reprezintă primii pași concreți către restrângerea accesului la „păcănele” și către oferirea unor pârghii mai puternice autorităților locale pentru a interveni direct în acest domeniu.
Primul proiect adoptat prevede creșterea vârstei minime de acces la jocurile de noroc de la 18 la 21 de ani, măsură justificată prin necesitatea protejării tinerilor aflați într-o etapă critică de dezvoltare, în care riscul de a dezvolta comportamente adictive este considerabil mai ridicat.
Cel de-al doilea proiect introduce reguli mult mai stricte în materie de publicitate. Concret, se elimină reclamele online la jocuri de noroc în intervalul orar 6:00 – 24:00, în linie cu reglementările deja existente în audiovizual, și se interzice total folosirea persoanelor publice în promovarea acestora, indiferent de platformă.
În paralel, ordonanța de urgență a Guvernului privind creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale consolidează rolul autorităților locale în autorizarea spațiilor destinate jocurilor de noroc. Consiliile locale vor putea stabili o taxă locală anuală, iar activitatea acestor unități va trebui autorizată în baza politicilor locale. Mai mult, consiliile locale vor avea posibilitatea de a decide, prin hotărâre, dacă pe teritoriul localității se pot desfășura sau nu activități de jocuri de noroc.
În acest context, primarul orașului Boldești-Scăeni, Florin Dincă, a făcut un anunț ferm, declarând că, după adoptarea finală a legii, va propune desființarea jocurilor de noroc în oraș.
„Jocurile de noroc sunt un pericol pentru tineri, dar și pentru adulți și duc, în timp, la adevărate drame prin dependența pe care o creează. Așteptăm finalizarea demersurilor legislative împotriva jocurilor de noroc și vom lua măsuri. Imediat ce legea o va permite, voi propune Consiliului Local un proiect prin care să fie desființate jocurile de noroc în orașul Boldești-Scăeni. Avem câteva astfel de unități cu păcănele, care, trebuie să recunoaștem, deranjează prin faptul că, de multe ori, acolo se adună gunoaie de la cei care frecventează aceste locuri, sau, mai rău, ies scandaluri între aceste persoane”, a declarat edilul.
Anunțul făcut de Florin Dincă reprezintă o premieră la nivelul județului Prahova. Potrivit informațiilor disponibile până în acest moment, acesta este primul primar din județ care a ieșit public și a anunțat explicit intenția de a propune desființarea jocurilor de noroc din localitate, imediat ce cadrul legal va permite acest lucru.
Proiectele de lege urmează să fie dezbătute și votate în Camera Deputaților, care este for decizional. Dacă vor fi adoptate în forma actuală, noile reglementări ar putea schimba semnificativ modul în care funcționează industria jocurilor de noroc în România și ar oferi autorităților locale instrumente concrete pentru a limita sau chiar elimina aceste activități din comunități.

