Guvernul condus de Ilie Bolojan primește o gură de oxigen într-un moment critic, după ce Curtea Constituțională a României a acceptat cererea Executivului și a devansat pentru 10 decembrie judecarea contestației depuse de AUR împotriva legii privind măsurile de redresare și eficientizare a resurselor publice. Dacă sesizarea va fi respinsă la acest termen, noile taxe și impozite vor putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2026, exact așa cum a fost planificat de Guvern.
Joi, 20 noiembrie, a fost o zi plină de tensiune pentru Cabinetul Bolojan. Dimineața, CCR a anunțat că dezbaterea contestației va avea loc pe 4 februarie 2026, dată care făcea imposibilă aplicarea noilor taxe la 1 ianuarie. La scurt timp, Curtea a revenit și a precizat că termenul corect este 21 ianuarie 2026, fără a schimba însă verdictul dur pentru Guvern, care ar fi ratat oricum fereastra necesară intrării în vigoare a pachetului fiscal. În fața acestei situații, Executivul a cerut preschimbarea termenului, iar cererea a fost admisă: CCR va judeca sesizarea pe 10 decembrie.
Pentru Guvernul Bolojan, această modificare este esențială. Dacă legea va trece de controlul de constituționalitate, majorările de taxe și impozite – considerate vitale pentru reducerea deficitului bugetar, aflat la cel mai ridicat nivel din UE – vor putea fi aplicate de la 1 ianuarie 2026. Pachetul fiscal prevede creșterea impozitelor pe proprietate cu aproximativ 80% în medie, potrivit estimărilor, actualizarea valorilor impozabile printr-un coeficient de 2,68, precum și un nou mecanism de calcul pentru impozitele auto, în funcție de norma de poluare și capacitatea cilindrică, pe principiul „poluatorul plătește”. Pentru un apartament de trei camere din București, impozitul ar urma să crească de la 198 de lei la 355 de lei.
Din ianuarie ar urma, de asemenea, să fie eliminat pragul de 50.000 de lei în încasări cash, toți comercianții devenind obligați să accepte plata cu cardul sau prin aplicații electronice. În cazul criptomonedelor, Guvernul introduce o cotă de impozitare de 16% aplicată câștigului net, cu excepția tranzacțiilor mici, sub 200 de lei, care însă nu pot depăși 600 de lei pe an. Executivul pregătește și un nou mecanism de impozitare a vehiculelor, diferențiat în funcție de poluare, cu creșteri semnificative pentru mașinile vechi și foarte poluante.

