Ludovic Orban, liderul Forța Dreptei și fost lider al Partidului Național Liberal, îi răspunde premierului Ilie Bolojan după ce acesta a transmis public că nu vede niciun motiv pentru care „un liberal cu state vechi” nu s-ar putea întoarce în PNL.
Contactat de reporterii STIRIPESURSE.RO, Orban afirmă că este deschis discuțiilor, mai ales acum, după plecarea de la Palatul Cotroceni.
„Sunt deschis discuțiilor. Dezbrăcat de croiala prezidențială, sunt liber și nu mai am constrângerile exercitării funcției și, așa cum v-am zis, sunt deschis la discuții”, a declarat Ludovic Orban, făcând aluzie la faptul că demisia sa din poziția de consilier prezidențial îi permite, în premieră după ani, o libertate politică totală.
Totuși, fostul lider liberal a refuzat să confirme că Forța Dreptei ar putea reveni în bloc în PNL. „Să nu facem anticipări”, a avertizat Orban. „Am spus că sunt deschis la discuții, atât”.
Întrebat despre strategia electorală a Forței Drepte în Capitală, Ludovic Orban a confirmat că partidul va susține un candidat la Primăria București. „Da, vom susține un candidat la alegerile pentru Primăria Capitalei. Dar nu iau eu decizia, vom lua o decizie în forurile statutare”, a precizat el.
În ceea ce privește campania electorală, fostul lider PNL a subliniat că, în mod tradițional, s-a orientat spre candidatul de centru-dreapta „cel mai bine plasat și care poate câștiga”, evitând ca Primăria Capitalei să fie câștigată de PSD.
Chestionat dacă cel mai bine plasat candidat, Ciprian Ciucu, ar putea fi varianta Forței Drepte, Orban a confirmat că partidul va comanda propriul sondaj pentru a lua o decizie informată: „Cu siguranță, vom comanda și noi un sondaj de opinie cu o firmă agreată, în care să avem încredere.”
Surse politice afirmă că Forța Dreptei ar putea anunța numele candidatului susținut în cursa pentru București chiar săptămâna viitoare, iar poziția lui Orban față de revenirea în PNL va cântări mult în ecuația negocierilor de dreapta.

