back to top
16 ianuarie 2026
More
    16 ianuarie 2026

    Macron, Merz și Tusk merg la Chișinău: Europa se ridică în fața planului Rusiei de destabilizare a Moldovei.

    Preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz şi premierul polonez Donald Tusk se vor afla miercuri, 27 august, la Chişinău, într-o vizită comună de sprijin pentru Republica Moldova, a anunţat vineri Palatul Elysee, citat de AFP și preluat de Agerpres.

    Vizita celor trei lideri europeni are loc la invitaţia preşedintei Maia Sandu, cu prilejul marcării a 34 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, şi are scopul de a reafirma sprijinul deplin al Franţei, Germaniei şi Poloniei pentru securitatea, suveranitatea şi parcursul european al ţării vecine.

    Maia Sandu, care a obţinut un nou mandat prezidenţial în noiembrie 2024, a acuzat recent Rusia de desfăşurarea unei operaţiuni de interferenţă „fără precedent”, menită să destabilizeze Republica Moldova înaintea alegerilor legislative din 28 septembrie. Potrivit preşedintei, Moscova urmăreşte să „controleze din toamnă” orientarea politică a ţării prin cumpărarea de voturi şi prin finanţări mascate cu criptomonede, estimate la aproximativ 100 de milioane de euro. În acest mecanism ar fi implicată şi reţeaua de socializare Telegram, a mai afirmat Sandu.

    Preşedinta Moldovei a acuzat forţele principale de opoziţie că se folosesc de acest plan pentru a-i diminua şansele de a obţine o majoritate parlamentară, necesară accelerării integrării europene. Cel mai recent sondaj de opinie, publicat la mijlocul lunii iulie, arată că Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), condus de Sandu, se află pe primul loc în intenţiile de vot, cu 39%.

    Emmanuel Macron a condamnat încă din martie, la Paris, „încercările din ce în ce mai lipsite de inhibiţie ale Rusiei de a destabiliza” Republica Moldova şi instituţiile sale democratice. Atunci, liderul francez şi-a exprimat dorinţa de a consolida cooperarea pentru creşterea rezilienţei Moldovei în faţa interferenţelor străine. Republica Moldova este considerată deosebit de vulnerabilă de către statele occidentale, mai ales după declanşarea războiului din Ucraina, în condiţiile în care frontierele sale recunoscute internaţional includ regiunea separatistă prorusă Transnistria.

    Vizita de la Chişinău a celor trei lideri europeni reprezintă un mesaj de solidaritate şi o demonstraţie de sprijin politic într-un moment de presiuni intense asupra Republicii Moldova, care îşi leagă viitorul tot mai clar de Uniunea Europeană.

    Breaking

    Recomandate