back to top
22 aprilie 2026
More
    22 aprilie 2026

    Nicușor Dan, despre viitorul șef al SRI: „În momentul în care discuția politică se va sfârși, o să avem un șef civil”. Numiri în curând și la Cotroceni.

    Președintele României, Nicușor Dan, a declarat miercuri seara, la TVR, că primele luni ale mandatului său au fost dedicate consolidării stabilității politice și economice, însă în perioada următoare urmează să definitiveze echipa de consilieri de la Palatul Cotroceni și să facă numiri importante în fruntea serviciilor de informații.

    „Toate aceste întrebări sunt absolut justificate”, a spus șeful statului, răspunzând criticilor privind întârzierea formării unei echipe prezidențiale. El a subliniat că prioritățile sale imediate după preluarea mandatului – stabilitatea politică, controlul deficitului bugetar și recâștigarea imaginii de normalitate pe plan extern – au fost deja îndeplinite.

    „Aceste obiective au fost atinse în lunile mai, iunie și iulie. Și acum, bineînțeles, urmează consilieri, construcție, tot ceea ce presupune angajamentul pe care mi l-am luat față de România”, a declarat președintele.

    „România este ținta unui război hibrid”:

    Întrebat despre absența unui director civil la conducerea SRI, Nicușor Dan a recunoscut că miza acestei numiri este recâștigarea încrederii societății în serviciile de informații, mai ales după criza generată de anularea alegerilor.

    „Pe partea operațională, lucrurile funcționează. România este ținta unui război hibrid din partea Federației Ruse, există atacuri cibernetice la care instituțiile statului reacționează în timp rezonabil și există preocupare în privința dezinformării, chiar dacă reacția statului în timpul alegerilor nu a fost cea optimă”, a explicat șeful statului.

    El a precizat că numirea unui șef civil la SRI va fi realizată după finalizarea negocierilor politice. „Este ceea ce eu îmi doresc, dar există tot timpul o tensiune între stabilitate și reformă. În lunile acestea, stabilitatea a fost prioritară, în opinia mea, mai importantă decât accelerarea procesului de reformă”, a spus Nicușor Dan.

    Numiri „foarte curând” la Palatul Cotroceni:

    Președintele a dat asigurări că primele numiri de consilieri și funcții-cheie la Palatul Cotroceni vor fi anunțate „foarte curând”, dar a insistat că strategia sa rămâne una graduală.

    „Strategia mea este una bazată pe echilibru între reformă și stabilitate. Numirile vor veni pas cu pas, dar într-un mod care să întărească instituțiile și să reconstruiască încrederea cetățenilor”, a conchis șeful statului.

    Breaking

    Recomandate