Președintele României, Nicușor Dan, i-a chemat marți la discuții pe liderii partidelor din coaliția de guvernare PNL, PSD, USR și UDMR, în contextul tensiunilor tot mai puternice legate de reforma administrației locale, au declarat surse politice pentru Digi24.ro. Întâlnirea vine după ce premierul Ilie Bolojan ar fi amenințat că își dă demisia dacă proiectul de restructurare a aparatului administrativ nu este adoptat.
Reforma administrației, mărul discordiei:
Blocajul dintre partidele din coaliție a apărut după ce Bolojan a prezentat simulări pentru o reducere de 45% din posturile administrației locale, ceea ce ar fi echivalat cu circa 70.000 de posturi eliminate și 17.000 de concedieri efective. În schimb, varianta inițială – susținută de PSD și UDMR – prevedea doar o reducere de 25%, aplicată la numărul maxim de posturi teoretic, ceea ce ar fi dus la concedieri minime.
Social-democrații s-au opus variantei premierului, considerând că o astfel de tăiere ar putea bloca activitatea unor instituții locale. În lipsa unui acord, reforma administrației locale a fost amânată, motiv pentru care Guvernul nu își asumă luni răspunderea pe acest pachet, ci doar pe celelalte proiecte: pensiile magistraților, reforma fiscală, sănătatea, companiile de stat și companiile autonome.
Președintele: „Se pot face greșeli, dar le vom corecta”
În declarațiile publice recente, Nicușor Dan a lăsat de înțeles că are rezerve privind viteza cu care sunt adoptate măsurile Executivului:
„În momentul în care iei măsuri sub presiunea timpului, mai faci şi greşeli. Aceste greşeli le vom corecta începând cu ianuarie 2027. Noi mai avem 2025 şi 2026 care vor fi ani dificili pentru români”, a spus șeful statului.
Întrebat cât timp crede că va rezista actualul guvern, președintele a precizat că nu are îndoieli asupra stabilității: „Toate partidele pro-occidentale sunt la guvernare, deci nu văd motive pentru ca acest cabinet să nu își ducă mandatul.”
Miza întâlnirii de marți:
Întâlnirea convocată de Nicușor Dan este menită să readucă la masa negocierilor liderii coaliției și să deblocheze reforma administrației publice. Pentru premierul Ilie Bolojan, aceasta este „linie roșie”, în timp ce PSD și UDMR insistă asupra unei analize mai detaliate.
Surse din coaliție susțin că ședința de marți ar putea fi decisivă: fie se ajunge la un compromis, fie tensiunile riscă să arunce guvernarea într-o criză politică majoră.

