Președintele României, Nicușor Dan, a prezentat miercuri în Parlament Strategia Națională de Apărare a Țării, într-un discurs amplu în care a combinat direcțiile strategice ale mandatului său cu un mesaj transparent, dar ferm, referitor la deficiențele perioadei anterioare – o aluzie clară la administrația Klaus Iohannis, fără a-l numi direct. Tonul a fost unul sobru, tehnic, dar în același timp critic la adresa modului în care anumite domenii esențiale au fost gestionate în ultimul deceniu.
Unul dintre cele mai pregnante mesaje a vizat lupta împotriva corupției, unde președintele a transmis că instituțiile statului trebuie să funcționeze coordonat și să se concentreze pe „marea corupție”, nu pe un amestec dezechilibrat de cazuri mărunte și dosare structurale. „Trebuie să prioritizăm marea corupție, pentru că, în momentul acesta, este un amestec între diferite zone de corupție”, a spus el.
Nicușor Dan a precizat că Strategia prevede implicarea serviciilor de informații în colectarea de date privind corupția, dar fără a depăși linia de demarcație între serviciile de informații și justiție – o referire implicită la controversele din trecut, în care colaborarea instituțională dintre SRI și sistemul judiciar a fost contestată. Totodată, președintele a criticat indirect întârzierile din sistem, afirmând că mecanismele administrative și legislative care frânează dosarele de corupție trebuie corectate, pentru că „dau sentimentul publicului că nu se întâmplă nimic”.
Șeful statului a trecut apoi la zona economică, pe care a numit-o „fundamentul întregii construcții”, insistând asupra necesității stabilității bugetare, a revigorării industriei naționale de apărare și a atragerii investițiilor străine. Și aici, Nicușor Dan a strecurat o critică evidentă la adresa fostei administrații prezidențiale, afirmând că diplomația economică – instrument esențial pentru dezvoltare – „a lipsit până în momentul ăsta, ca să o spunem foarte deschis”.
Președintele a subliniat avantajele strategice ale aderării României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), lăudând Parlamentul pentru rapiditatea cu care a adoptat legislația necesară și afirmând că este optimist că, în vara anului viitor, România va deveni membru cu drepturi depline al organizației.
În același registru, Nicușor Dan a vorbit despre importanța sectorului energetic, arătând că proiectele majore de producție și transport al energiei sunt esențiale pentru creșterea productivității și competitivității economice, subliniind conexiunea directă între costul energiei și performanța economiei.
Finalul discursului a reprezentat o pledoarie pentru implicarea cetățenilor în aplicarea Strategiei Naționale de Apărare și în procesul mai larg de modernizare a statului. „Trebuie să recâștigăm încrederea cetățenilor, și asta este corelată cu lupta împotriva corupției”, a spus președintele. Nicușor Dan a anunțat că Strategia va fi urmată de un plan de implementare cu termene și indicatori clari, însă a avertizat că România nu suferă din lipsa strategiilor, ci din incapacitatea de a le pune în practică: „Chestiunea este dacă și cum vom reuși să punem în practică ceea ce este scris în aceste documente, și aveți în mine un partener.”

