Ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, i-a transmis vineri omologului său turc, Hakan Fidan, o invitație oficială din partea președintelui Nicușor Dan pentru ca președintele Recep Tayyip Erdogan să efectueze o vizită de stat în România în cursul anului viitor. Anunțul a fost făcut la Ankara, în cadrul unei conferințe de presă comune susținute de cei doi miniștri de externe.
„Am transmis omologului meu invitația președintelui Nicușor Dan adresată președintelui Erdogan pentru o vizită oficială de stat în România, în 2026. Turcia este principalul nostru partener comercial din afara Uniunii Europene și prima destinație extracomunitară a exporturilor românești”, a declarat șefa diplomației române.
Oana Țoiu a subliniat importanța strategică a parteneriatului bilateral, menționând sprijinul acordat de Turcia în procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). „Am apreciat, de altfel foarte important în această perioadă, sprijinul Turciei privind aderarea României la OCDE. Am reiterat progresul pe care noi l-am făcut în această direcție și obiectivul Guvernului de a finaliza acest proces la începutul anului 2026”, a spus ministrul.
Șefa diplomației române a mai evidențiat „puternica legătură umană” dintre cele două națiuni, amintind contribuția comunităților turcă și tătară din România la consolidarea relației bilaterale: „Apreciem foarte mult comunitățile turcă și tătară din România, modele remarcabile de integrare. Alături de comunitatea română din Turcia, au un rol-cheie în consolidarea legăturilor dintre țările noastre”.
În plan de securitate, Oana Țoiu a declarat că România își propune să intensifice cooperarea cu Turcia și Bulgaria, atât în cadrul NATO, cât și la nivel regional. „Am subliniat interesul României de a consolida postura NATO pe Flancul Estic și de a proteja securitatea Mării Negre. Colaborarea noastră în cadrul Grupării navale pentru contracararea minelor este deja un succes recunoscut internațional și un model care poate fi extins și în alte domenii”, a precizat aceasta.
În privința contextului internațional, discuțiile au vizat și situația din Orientul Mijlociu. Oana Țoiu a salutat acordul privind încetarea focului în Gaza și eliberarea ostaticilor, apreciind rolul Turciei în medierea acestui progres. „Am transmis omologului meu recunoștința României pentru implicarea Turciei în eliberarea tuturor ostaticilor rămași în viață, printre care și un cetățean israelian de origine română”, a menționat ministrul.
Oficialul român a adăugat că România își menține angajamentul de a sprijini eforturile diplomatice și umanitare din regiune, inclusiv prin zborurile umanitare pentru copiii din Gaza care necesită tratament oncologic: „Cel mai recent zbor a avut loc de curând, cu pacienți care au rămas în România, iar o parte au fost susținuți să ajungă în Olanda, în parteneriatul nostru cu această țară.”
În marja vizitei la Ankara, Oana Țoiu a participat și la dezbatarea „Partners in Resilience: Advancing Cooperation between Romania and Turkiye”, organizată de Fundația TEPAV în colaborare cu German Marshall Fund, dedicată extinderii cooperării bilaterale în domenii strategice. Printre temele abordate s-au numărat energia, sursele regenerabile, transportul, producția comună și securitatea maritimă, cu accent pe rolul României și Turciei ca piloni de stabilitate la Marea Neagră.

