Președintele României, Nicușor Dan, l-a felicitat luni pe Ciprian Ciucu, după ce liberalul a câștigat alegerile locale parțiale pentru Primăria Capitalei, desfășurate pe 7 decembrie. Deși în campanie șeful statului l-a susținut public pe candidatul USR, Cătălin Drulă, Nicușor Dan a transmis un mesaj ferm de respect față de votul bucureștenilor.
„Felicitări și succes aleșilor locali confirmați prin votul de ieri al cetățenilor. E regula de bază a democrației: cetățenii au întotdeauna dreptate, iar opiniile și le exprimă prin vot. Felicitări și succes lui Ciprian Ciucu”, a scris președintele pe platformele oficiale.
Șeful statului a subliniat complexitatea dosarelor pe care noul edil le va prelua la Primăria Capitalei:
„Un oraș complex, restanțe deja istorice și o relație complicată cu celelalte autorități ale statului. Bucureștenii au ales un primar, trebuie să-i dăm acum mijloacele de a guverna orașul.”
Nicușor Dan: „Este obligatorie punerea în practică a referendumului de anul trecut”
Președintele a reiterat una dintre marile sale mize politice din ultimul an: aplicarea rezultatelor referendumului privind reorganizarea administrativă a Bucureștiului.
„Este obligatorie punerea în practică a referendumului de anul trecut: distribuția taxelor și impozitelor bucureștenilor la nivelul Consiliului General, nu la Parlament, și toate autorizațiile la Primarul General, nu la sectoare, pentru o unică responsabilitate pe urbanism”, a spus șeful statului.
Nicușor Dan a descris votul din Capitală drept un nou exercițiu democratic matur, la care coaliția de guvernare ar fi contribuit „cu responsabilitate”. În același mesaj, președintele a indicat și direcțiile strategice care vor marca următoarele luni la nivel național:
„Mize importante urmează: bugetul pentru 2026, ultimele 8 luni din PNRR, concretizarea programului SAFE, admiterea la OCDE. Sunt sigur de responsabilitate în continuare”, a transmis Nicușor Dan.
Mesajul survine într-un moment în care noul primar general, Ciprian Ciucu, urmează să își preia mandatul, iar relația dintre Primăria Capitalei și administrația centrală va fi esențială pentru implementarea proiectelor structurale, în special cele legate de mobilitate, infrastructură și fonduri europene.

