back to top
9 decembrie 2025
More
    9 decembrie 2025

    Nicușor Dan se implică în alegerile din Republica Moldova și lansează un apel: „Mergeți la vot pe 28 septembrie. Este un moment crucial pentru viitorul Republicii Moldova”.

    Președintele României, Nicușor Dan, a transmis miercuri seară un mesaj video în care îi îndeamnă pe cetățenii Republicii Moldova aflați în România să participe la alegerile parlamentare de duminică, 28 septembrie.

    „Legătura dintre România și Republica Moldova nu este doar una istorică – este o legătură vie, construită în fiecare zi prin oameni, familii și valori comune. Alegerile parlamentare din Republica Moldova, care vor avea loc duminică, 28 septembrie, reprezintă un moment crucial pentru viitorul cetățenilor săi. Îi îndemn pe toți basarabenii din România să voteze în una dintre cele 23 de secții organizate în 14 orașe din țară”, a spus șeful statului.

    Apelul vine într-un context regional tensionat, în care scrutinul de la Chișinău este privit ca un test decisiv pentru direcția geopolitică a Republicii Moldova: apropierea de Uniunea Europeană sau revenirea sub influența Federației Ruse.

    Autoritățile de la Chișinău au anunțat că pe teritoriul României vor fi deschise 23 de secții de votare, în principalele centre universitare și orașe cu comunități importante de cetățeni moldoveni.

    Mesajul președintelui Nicușor Dan se înscrie în linia sprijinului constant pe care România l-a arătat parcursului european al Republicii Moldova, inclusiv prin implicarea activă a diasporei basarabene în procesele electorale de peste Prut.

    Breaking

    Recomandate