Protestele care cer reformarea profundă a Legilor Justiției și demiterea celor considerați responsabili pentru abuzurile din sistemul judiciar vor continua și în acest weekend, sâmbătă, 13 decembrie, și duminică, 14 decembrie, în București, în mai multe orașe din țară, dar și în străinătate.
În Capitală, manifestațiile sunt programate sâmbătă, de la ora 18:30, în Piața Victoriei, iar duminică, de la ora 17:00, în Piața Universității. Duminică, protestatarii vor porni într-un marș spre Piața Victoriei, potrivit unui anunț comun făcut de organizațiile civice Declic, Funky Citizen și Corupția Ucide.
La protestul de vineri seară din București, organizația Declic a distribuit sute de pancarte sub formă de mânuțe, inscripționate cu mesajul „Toți pentru justiție”, simbol devenit emblematic încă din protestele din 2017 împotriva Ordonanței de urgență nr. 13. Reprezentanții organizației au precizat că materialele au fost realizate din donațiile membrilor comunității.
Pe parcursul manifestației, participanții au scandat mesaje precum „Vă vedem!”, „Demisia!” sau „Lia, Lia, te paște pușcăria!”, dar și lozinci adresate unor oficiali din sistemul judiciar și din Guvern, inclusiv ministrului Justiției, ministrului Afacerilor Interne, șefului DNA și președintei Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În paralel cu protestele din stradă, inițiativele civice se mută și în mediul online. Petiția lansată de Declic și Funky Citizens pentru modificarea Legilor Justiției se apropie de pragul de 150.000 de semnături. Semnatarii solicită premierului și președintelui României declanșarea unei reforme reale a justiției, printr-un proces transparent și onest, care să depășească nivelul declarațiilor publice.
Printre principalele revendicări ale protestatarilor se numără recuperarea independenței judecătorilor, eliminarea imunității de facto a magistraților, reducerea influenței Consiliului Superior al Magistraturii asupra sistemului judiciar și revocarea de urgență a șefilor parchetelor.
Potrivit organizatorilor, sâmbătă sunt anunțate proteste în București, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Brașov, Constanța, Sibiu și Londra, iar duminică în București, Timișoara și Cluj-Napoca. Lista orașelor rămâne deschisă și este actualizată constant, pe măsură ce noi comunități își anunță intenția de a se alătura manifestațiilor.

