Europarlamentarul Rareș Bogdan atrage atenția, într-o analiză publicată duminică, că alegerile parlamentare din Republica Moldova reprezintă un moment crucial nu doar pentru Chișinău, ci și pentru România și întreaga Uniune Europeană. Potrivit acestuia, scenariul în care Moldova ar ajunge sub controlul Moscovei ar însemna „sfârșitul liniștii noastre”.
„Prin ‘noastre’ înțeleg atât copiii de care trebuie să avem grijă, să le oferim un viitor, cât și al Uniunii Europene. Republica Moldova este ecuația crucială, acum. Și pentru UE, și pentru Moscova, care o consideră element-cheie în ‘spațiul post-sovietic’”, a subliniat Rareș Bogdan.
Liderul liberal a explicat că obiectivul imediat al Kremlinului este blocarea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, prin subminarea colaborării dintre președinta Maia Sandu și un parlament pro-european. „O minciună pe care Kremlinul o induce, cu mulți bani, cu instrumente kaghebiste, este că Federația Rusă ar fi fratele mai mare care îi va proteja pe basarabeni de UE. Ar fi un coșmar ca acest mesaj să prindă. Pacea rusească nu a însemnat niciodată bunăstare, ci doar teroare, mizerie, șantaj, crimă și suferință”, a transmis europarlamentarul.
El a avertizat că, dacă Moscova și-ar atinge obiectivul, Moldova ar deveni o rampă de lansare a agresiunii împotriva Ucrainei și, ulterior, împotriva Uniunii Europene. Rareș Bogdan a transmis că victoria Rusiei la Chișinău ar însemna o amenințare directă pentru România și flancul estic al NATO: „Dacă Moldova cade, avem graniță directă cu rușii. Acum nu avem, dar dronele lor tot ajung la noi! Vrem să-i vedem cum vin cu tancul, într-o liniște parșivă, la Vama Veche să-și cumpere o bere? Își permit să sfideze toată lumea civilizată pentru a arăta că ei controlează jocul. Ei bine, acele vremuri au trecut.”
Rareș Bogdan a mai subliniat că Federația Rusă se află într-o situație internă fragilă: armata este devastată, populația flămândă, economia dependentă de China și Iran, iar pierderile umane din războiul contra Ucrainei sunt uriașe. „Secretul cel mai devastator al lui Putin nu este că Rusia depinde de alții, ci faptul că a pierdut peste 1,1 milioane de oameni, iar iarna îi găsește cu o armată slăbită și o populație înfometată. În acest timp, Moldova are resurse să se salveze. Viitorul ei, dar și al nostru, se decide la urne. Go west!”, a conchis Rareș Bogdan.

