back to top
15 martie 2026
More
    15 martie 2026

    REPER îl susține oficial pe Ciprian Ciucu pentru Primăria Capitalei: ,,Este candidatul cu cele mai mari șanse. Cel mai bun reformator administrativ din România”.

    Partidul REPER a anunțat oficial, luni, susținerea candidaturii lui Ciprian Ciucu, candidatul PNL pentru Primăria Capitalei, marcând una dintre cele mai importante realinieri politice din actuala campanie electorală. Decizia vine într-un moment în care electoratul de centru este fragmentat, iar formațiunile progresiste caută un candidat cu șanse reale de a se opune extremismului și rețelelor urbane de interese.

    Ciprian Ciucu a mulțumit conducerii REPER pentru sprijin și a subliniat complementaritatea dintre cele două echipe politice. „Mulțumesc pentru susținere membrilor REPER, pentru că sunt zone pe care ei le acoperă foarte bine, au competențe în domenii care sunt complementare mie și echipei mele. Este efectiv o zi foarte importantă pentru noi și le mulțumesc foarte mult pentru că au ales să-mi susțină campania, să mă susțină în aceste alegeri și să colaborăm pe termen lung. Aceasta este o primă coagulare a centrului și sperăm și în viitor să venim cu o soluție pe termen lung”, a declarat Ciucu.

    Din partea REPER, eurodeputata Simina Tulbure a explicat motivele susținerii: competența, integritatea și capacitatea lui Ciucu de a reforma administrația și de a lupta cu rețelele de influență din urbanismul bucureștean. „Cred că este foarte important să avem un candidat care se va lupta cu mafia urbană, un candidat competent pentru Partidul REPER. Competența este foarte importantă. Și progresul social. Progresul social este un principiu de neclintit pentru Partidul REPER. Și știți ce mai e important? Să nu lăsăm pe mâna extremiștilor, suveraniștilor nici Bucureștiul și nici România. Tocmai de aceea Partidul REPER s-a angajat să îl susțină pe Ciprian Ciucu și să colaborăm pe termen lung. De altfel, sondajul de azi dimineață ne-a arătat că Ciprian Ciucu este candidatul care are șanse reale să conducă Bucureștiul”, a afirmat Tulbure.

    La conferință a fost prezent și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, una dintre cele mai importante figuri politice din REPER. Acesta a vorbit despre maturitatea deciziei și despre valoarea profesională a lui Ciucu. „Cred că este un moment de maturizare, este un moment de asumare. De obicei, în zona politică se discută în ‘ce-mi dai ca să-ți dau’. Ori, astăzi vorbim despre valori, competențe și despre modul în care ne dorim să arate Bucureștiul.”

    Pîslaru a subliniat că îl cunoaște pe Ciprian Ciucu de peste 20 de ani și că acesta este „probabil unul dintre cei mai buni specialiști în reformă administrativă din România”. „Ciprian Ciucu este un expert în politici publice. E formator de specialiști în sectorul public, este un om care reformează, construiește și inovează sisteme și instituții. Ce a făcut la Sectorul 6 este o dovadă clară că nu discutăm doar de concepte teoretice, ci că omul sfințește locul. Performanța din Sectorul 6 este foarte clară. E suficient să mergi pe stradă în sector și să întrebi oamenii. Acesta este tipul de lider pe care Bucureștiul îl merită”, a completat ministrul.

    Tot Pîslaru a transmis că decizia REPER este „corectă, matură și respectuoasă față de cetățeni”, insistând că în fața extremismului și suveranismului Bucureștiul are nevoie de un lider echilibrat, competent și eficient.

    Breaking

    Recomandate