back to top
15 martie 2026
More
    15 martie 2026

    Sondajul care răstoarnă scena politică: Ciprian Ciucu, de neclintit de pe primul loc, în timp ce Băluță îi suflă în ceafă. Drulă revine în joc, fiind cotat cu a treia șansă.

    Un nou sondaj realizat de Flashdata în perioada 18–19 noiembrie 2025 redesenează competiția pentru Primăria Capitalei și contrazice rezultatele INSCOP publicate cu doar o zi înainte. Potrivit datelor Flashdata, Ciprian Ciucu (PNL) se află pe primul loc în intențiile de vot, cu 21,5%, urmat la mică distanță de Daniel Băluță (PSD), care obține 20,5%, și de Cătălin Drulă (USR), cu 19%.

    Rezultatele indică o cursă extrem de strânsă, cu diferențe ce intră integral în marja de eroare, ceea ce face ca ordinea primilor trei candidați să se poată inversa oricând.

    În continuarea clasamentului, Anca Alexandrescu, candidată independentă susținută de AUR, obține 18%, în timp ce Ana Ciceală (SENS) este cotată cu 7%. Alexandru Zidaru, candidat independent, este menționat cu 3,5%, iar Vlad Gheorghe cu 1,5%. Sondajul Flashdata contrastează puternic cu cel realizat de INSCOP și publicat joi, unde Drulă era plasat pe locul al patrulea, cu doar 11,6%, în spatele Ancăi Alexandrescu. Diferențele semnificative dintre cele două măsurători au alimentat deja tensiuni politice, în special după ce liderul USR a acuzat o campanie coordonată de „omorâre prin sondaje”, în timp ce reprezentanți ai PNL i-au cerut să se retragă din cursă pentru a consolida votul de dreapta.

    Sondajul Flashdata evaluează și percepția bucureștenilor asupra principalelor probleme ale orașului. Traficul apare pe primul loc, cu 19%, urmat de corupție și lipsa transparenței – 15%, costul ridicat al vieții – 13%, lipsa investițiilor în sănătate – 11%, locuințele accesibile și poluarea – câte 9%, transportul public și termoficarea – câte 7%. De asemenea, infrastructura urbană este semnalată de 4% dintre respondenți, iar gestionarea deșeurilor și siguranța publică de câte 2%. Majoritatea celor chestionați, 60%, consideră că Bucureștiul se îndreaptă într-o direcție greșită.

    În ceea ce privește alegerile parlamentare, sondajul indică o altă surpriză: pe primul loc în Capitală se situează AUR, cu 27%, urmat de PSD cu 22%, USR cu 20%, PNL cu doar 14%, SENS cu 6%, iar POT și REPER cu câte 2%. Datele confirmă volatilitatea electoratului urban și arată că preferințele pentru alegerile locale și cele parlamentare diferă consistent.

    Sondajul Flashdata a fost realizat pe un eșantion de 1.200 de respondenți selectați online, pe baza a aproximativ 4.500 de chestionare inițiale. Metoda folosită a fost CAWI, cu filtre anti-răspunsuri nevalide și cu respectarea normelor GDPR și ESOMAR. Marja de eroare este de ±2,8% la un nivel de încredere de 95%.

    Breaking

    Recomandate