Un weekend aparent liniștit a ascuns în spatele ușilor închise tensiuni majore la Cotroceni. Potrivit informațiilor obținute de Bugetul.ro, președintele Nicușor Dan i-a convocat pe liderii coaliției de guvernare la o ședință informală, în care a fost pus pe masă inclusiv scenariul demisiei premierului Ilie Bolojan și, implicit, căderea Guvernului.
CCR decide viitorul Guvernului:
Atmosfera tensionată este alimentată de apropierea momentului-cheie: 24 septembrie, data la care Curtea Constituțională va dezbate legea privind pensiile magistraților, parte a celui de-al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului.
Surse politice afirmă că, dacă legea este declarată neconstituțională, toți liderii coaliției – inclusiv premierul – au transmis că Guvernul nu mai poate continua.
Fritz: „Foarte greu de continuat dacă legea pică la CCR”
Președintele USR, Dominic Fritz, a fost întrebat sâmbătă dacă Executivul ar trebui să plece în cazul în care legea pică la Curte.
„Dacă acești judecători care au primit recent încrederea colegilor acuma consideră că ceea ce face acest guvern nu este constituțional, într-adevăr, cred că este foarte greu de continuat dacă există o îndoială așa de mare despre baza constituțională pe care acest Guvern ia decizii”, a spus Fritz.
Serviciile secrete și reforma în administrație, pe agenda discuțiilor:
Întâlnirea de la Cotroceni nu s-a limitat doar la soarta premierului. Potrivit surselor, președintele Nicușor Dan a venit cu noi propuneri pentru conducerea SRI și SIE, după ce primele variante prezentate au fost respinse de partenerii de coaliție. Deocamdată, numele vehiculate nu au ajuns în spațiul public.
De asemenea, au fost analizate și principalii indicatori ai rectificării bugetare, document aflat deja în mare întârziere. Guvernul vrea să accelereze procesul și să adopte cât mai curând rectificarea, în contextul presiunilor legate de deficit.
Presiune maximă pe premier:
Premierul Ilie Bolojan este prins între austeritatea asumată și instabilitatea politică din coaliție. Amenințarea demisiei planează tot mai puternic, iar verdictul CCR din 24 septembrie ar putea decide nu doar soarta legii pensiilor magistraților, ci și viitorul Guvernului.

