Uniunea Salvați România (USR) împlinește 9 ani de la înființare și marchează momentul cu o întâlnire strategică a întregii conduceri, organizată în acest weekend la Timișoara. La eveniment vor participa președintele partidului, Dominic Fritz, membrii Biroului Național, președinții filialelor județene și miniștrii USR din Guvernul României.
Potrivit unui comunicat transmis de formațiune, discuțiile vor viza stabilirea priorităților politice și organizatorice pentru lunile următoare și pentru anul electoral 2026.
Fritz: „România are nevoie de un USR unit”
„Vom avea discuţii intense, dar constructive, despre rolul USR la guvernare şi despre cum să găsim cele mai bune soluţii pentru oamenii care se confruntă cu greutăţi din ce în ce mai mari – scumpiri, taxe crescute, salarii mici, lipsa siguranţei zilei de mâine. Statul este în continuare capturat de interese de grup, în timp ce partidele extremiste au doar acţiuni populiste, dar nicio soluţie reală. România are nevoie de un USR unit, cu o direcţie clară, coerentă şi curajoasă”, a declarat președintele USR, Dominic Fritz.
În debutul reuniunii, Fritz va susține o conferință de presă, sâmbătă dimineață, la Hotel Continental din Timișoara.
Trei direcții majore de acțiune:
Pe agenda întâlnirii strategice se află trei direcții esențiale pentru USR:
• Soluții economice pentru români – măsuri pentru creșterea veniturilor, reducerea birocrației și sprijinirea mediului de afaceri;
• Întărirea României în fața agresiunilor Rusiei – politici de securitate și energie pentru consolidarea apartenenței la UE și NATO;
• Deschiderea partidului către societatea civilă și mediul de business – dialog constant cu ONG-uri, asociații și antreprenori, pentru politici fundamentate pe nevoile reale ale oamenilor.
Nouă ani de existență:
„9 ani de USR înseamnă mult mai mult decât doar o organizaţie politică. Este vorba despre o mişcare a cetăţenilor care au ales să lupte pentru o ţară mai bună, pentru o Românie în care valorile democraţiei, justiţiei şi transparenţei sunt fundamentale”, a subliniat Dominic Fritz.
USR a fost fondată în august 2016, pornind din mişcarea civică „Uniunea Salvaţi Bucureştiul”, creată de Nicuşor Dan. La primele alegeri parlamentare, în același an, a intrat în Parlament cu 9% din voturi. În 2021, USR a fuzionat cu PLUS și a participat la guvernare, promovând reforme pentru digitalizare, anticorupție și reducerea birocrației.
Astăzi, formațiunea condusă de Dominic Fritz este parte a coaliției de guvernare și se prezintă ca un actor politic central în modernizarea României și apărarea statului de drept.

