Europarlamentarul PSD Claudiu Manda, viitorul secretar general al partidului, a lansat sâmbătă, la conferința PSD Timiș, un atac dur la adresa premierului Ilie Bolojan, pe care l-a numit „omul de porțelan”, „salvatorul neamului” și „dictatorul coaliției”. Manda a acuzat că premierul conduce Executivul într-un mod autoritar, refuză colaborarea și își arogă merite în timp ce economia României se află în declin.
„Eu zic că am tăcut destul, eu zic că am intrat în această coaliție cu bună credință, cu loialitate față de parteneri, cu speranța că alături de celelalte partide vom putea să facem traiul românilor mai bun. A fost o perioadă în care l-am tot ascultat pe omul de porțelan, care vine cu tot felul de soluții pe care doar el le știe și, dacă nu facem ca el, pleacă. Este deținătorul adevărului absolut. A venit cu pachetul 1 și pachetul 2 în Parlament, și-a asumat răspunderea și vă rog să citiți ultimul raport al BNR, care arată că producția industrială a scăzut, consumul a scăzut, că deloc economia nu merge bine și ne uităm la salvatorul neamului și o să-l întrebăm de fiecare dată ce facem de aici încolo”, a declarat Manda.
Europarlamentarul a afirmat că PSD a încercat să vină cu soluții alternative pentru problemele economice, însă Bolojan le-ar fi respins sistematic, convins că doar el are dreptate. „Am încercat să venim cu soluții alternative, dar omul de porțelan a respins orice propunere. Dacă nu e după el, amenință că pleacă. Este extrem de complicat să colaborezi cu cineva care e mai preocupat să filtreze informații către presă pentru a-și construi o imagine de salvator, comportându-se, de fapt, dictatorial”, a spus Manda.
Acesta a ironizat și declarațiile premierului privind disponibilitatea de a demisiona în cazul în care nu este sprijinit de coaliție. „A dispărut mitul că dacă nu facem ca el, pleacă. Uite că începe să se agațe de scaun și spune că nu mai pleacă. Este libertatea domniei sale să plece sau să rămână. Noi am intrat în această coaliție alături de alte partide, avem și noi soluții pe care să le punem pe masă pentru a rezolva problemele românilor”, a spus Manda.
El a adăugat că social-democrații sunt dispuși să colaboreze cu un alt premier liberal, dacă PNL va decide o schimbare la vârful Guvernului. „Dacă PNL se gândește să-și schimbe primul-ministru, suntem alături de orice fel de candidat de care PNL spune. A existat viață politică și înainte de domnul Bolojan și suntem siguri că va exista viață politică și după domnul Bolojan”, a afirmat europarlamentarul PSD.
Declarațiile lui Claudiu Manda vin pe fondul tensiunilor crescânde din interiorul coaliției de guvernare, unde mai mulți lideri PSD, inclusiv Sorin Grindeanu, au criticat în ultimele zile stilul de conducere al premierului Ilie Bolojan, acuzându-l că ia decizii unilaterale și că ignoră partenerii de coaliție. În replică, surse guvernamentale susțin că premierul nu intenționează să demisioneze și că se bucură în continuare de sprijinul conducerii PNL și al președintelui Nicușor Dan.

