back to top
7 iulie 2025
More
    7 iulie 2025

    Propunerea USR, adoptată de Guvernul Bolojan: Subvențiile pentru partide, reduse cu 40%. “Este un pas important spre responsabilitate”.

    Guvernul condus de Ilie Bolojan a aprobat reducerea cu 40% a subvențiilor publice acordate partidelor politice, față de suma alocată în 2024. Măsura a fost inițiată de Uniunea Salvați România (USR) și a fost susținută, în premieră, de întreaga coaliție de guvernare. Peste 150 de milioane de lei vor rămâne la bugetul de stat într-un singur an, în loc să fie direcționați către conturile formațiunilor politice.

    „V-am auzit și v-am înțeles. La propunerea USR, subvențiile partidelor vor fi reduse. Este doar un pas, dar unul important”, a transmis USR într-un comunicat public, salutând sprijinul primit pentru această măsură.

    Uniunea Salvați România a fost, în ultimii ani, una dintre vocile constante în Parlament care au cerut diminuarea și transparentizarea fondurilor acordate partidelor. Reprezentanții formațiunii au depus, la fiecare buget anual, amendamente care vizau limitarea acestor sume, dar și reguli mai stricte pentru cheltuirea lor.

    Printre propunerile formulate anterior de USR:
    • Publicarea obligatorie a contractelor încheiate de partide pentru presă și propagandă;
    • Interzicerea acordării de subvenții partidelor conduse de persoane condamnate penal;
    • Fixarea unui plafon realist pentru sumele direcționate de la buget către formațiuni politice.

    Măsura adoptată acum este văzută de USR ca un semnal clar că banii publici trebuie tratați cu responsabilitate, în special într-un context economic dificil.

    „Nu vom repara ani de risipă în tăcere, ci spunând lucrurilor pe nume. Toate măsurile luate în această perioadă dificilă de guvernare trebuie să fie împotriva nedreptății și a risipei, nu împotriva oamenilor”, au mai transmis reprezentanții USR.

    Reducerea subvențiilor partidelor vine în completarea pachetului de măsuri fiscal-bugetare anunțat de premierul Ilie Bolojan, care vizează diminuarea deficitului și creșterea eficienței cheltuielilor publice. Potrivit surselor guvernamentale, măsura va fi aplicată începând cu rectificarea bugetară din această vară.

    Breaking

    Recomandate