back to top
1 august 2025
More
    1 august 2025

    PNL și USR vor să elimine „privilegiul nejustificat” al indemnizației compensatorii pentru judecătorii CCR. 540.000 de lei pentru trei foști magistrați, exemplul care a declanșat inițiativa

    Deputata PNL Raluca Turcan, alături de senatorii liberali Mircea Abrudean și Glad Varga, a depus la Senat o inițiativă legislativă care prevede eliminarea indemnizației compensatorii acordate judecătorilor Curții Constituționale la final de mandat. Proiectul este susținut și de parlamentari din USR și vizează abrogarea unei prevederi din Legea nr. 47/1992 care le permite magistraților CCR să primească echivalentul a șase luni de indemnizație netă la plecarea din funcție.

    Inițiatorii consideră că această plată este un privilegiu nejustificat, mai ales în contextul în care judecătorii Curții beneficiază deja de pensii de serviciu considerabile și pot cumula alte venituri. „Într-un context bugetar dificil, fiecare astfel de plată reprezintă o cheltuială semnificativă, fără justificare economică – exemplul recent: peste 540.000 lei pentru trei foști judecători”, a explicat Raluca Turcan, într-o postare pe Facebook.

    Potrivit deputatei liberale, judecătorii CCR au rămas singura categorie de înalți funcționari publici care continuă să primească astfel de indemnizații, în ciuda faptului că Guvernul a interzis, prin Ordonanța de Urgență 156/2024, plățile compensatorii în restul sistemului public. „Proiectul propune eliminarea acordării unei indemnizații compensatorii egale cu 6 luni de activitate netă la finalul mandatului unui judecător constituțional”, a declarat Turcan, adăugând că măsura este justificată din perspectivă economică și morală.

    Legea 47/1992 privind organizarea Curții Constituționale prevede la articolul 71, alineatul 5, că „la încetarea mandatului, ca urmare a expirării termenului acestuia sau a imposibilității exercitării sale din motive de sănătate, judecătorii Curții Constituționale beneficiază de o sumă egală cu indemnizația netă de 6 luni de activitate”. Proiectul înregistrat la Senat vizează tocmai abrogarea acestui alineat.

    Inițiatorii subliniază în expunerea de motive că o astfel de cheltuială nu a fost bugetată în cadrul alocărilor Curții Constituționale pentru anul 2025, fiind necesare realocări de fonduri de la alte capitole bugetare. „Acest lucru perturbă planificarea bugetară iniţială şi poate afecta negativ alte programe sau nevoi ale instituţiei”, avertizează parlamentarii.

    Conform calculelor incluse în documentul de fundamentare, fiecare dintre cei trei foști judecători CCR – Marian Enache, Livia Stanciu și Attila Varga – urmează să primească aproximativ 180.000 de lei, ceea ce duce la o sumă totală de peste o jumătate de milion de lei suportată din fonduri publice. Această sumă nu a fost prevăzută în bugetul Curții pentru anul în curs, motiv pentru care a fost invocată necesitatea reglementării.

    „România se confruntă cu un deficit bugetar semnificativ care a impus și impune adoptarea unor măsuri de tăiere a cheltuielilor publice în multiple sectoare. În acest context, orice plată excepţională acordată unor înalţi demnitari iese în evidenţă ca fiind contrară efortului general de reducere a cheltuielilor statului”, se arată în expunerea de motive.

    Senatul este prima Cameră sesizată pe acest proiect de lege, iar Camera Deputaților va avea ultimul cuvânt, în calitate de for decizional. Inițiativa legislativă urmează să intre în dezbatere parlamentară în procedură ordinară.

    Breaking

    Recomandate