back to top
15 iunie 2025
More
    15 iunie 2025

    Călin Popescu Tăriceanu este nevinovat: ICCJ l-a achitat definitiv în dosarul de mită în valoare de 800.000 de dolari.

    Fostul premier al României, Călin Popescu Tăriceanu, a fost achitat definitiv, luni, 2 iunie, de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în dosarul în care era acuzat de luare de mită. Decizia instanței supreme respinge apelurile DNA și ale unui alt inculpat din dosar, menținând sentința de achitare pronunțată în octombrie 2024.

    „În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de intimatul inculpat Berteanu Petru împotriva sentinţei din 10 octombrie 2024, privind pe intimatul inculpat Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton”, se arată în hotărârea ÎCCJ.

    Într-o declarație publicată pe Facebook, Călin Popescu Tăriceanu a salutat verdictul, susținând că este „o reparație morală” și un semn al triumfului adevărului:

    „Astăzi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pus capăt unei perioade apăsătoare din viaţa mea şi a pronunţat o decizie definitivă de achitare. Presupusa faptă nu a existat, iar adevărul a ieşit la lumină. Această decizie nu este doar o achitare juridică, ci o reparaţie morală. Ea restabileşte onoarea unui om care a servit România cu loialitate şi responsabilitate, şi care, timp de ani de zile, a fost supus unei campanii susţinute de discreditare”.

    Tăriceanu a mai spus că a fost „târât într-un lung proces”, bazat pe „speculaţii lipsite de temei” și a acuzat „grupuri politico-mafiote” care ar fi folosit justiția ca instrument de represiune:

    „Este o eliberare, o încheiere dureroasă a unei etape în care am suportat nu doar atacuri publice, ci şi o presiune emoţională greu de descris. Verdictul de astăzi este, de fapt, o victorie a adevărului asupra nedreptăţii, un semnal că statul de drept trebuie să protejeze cetăţenii de abuz şi nu să-i sacrifice pentru agende obscure”, a conchis fostul premier.

    Acuzații DNA: 800.000 de dolari mită pentru hotărâri de guvern:

    Călin Popescu Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA în martie 2021, fiind acuzat că, în perioada 2007-2008, ar fi primit indirect 800.000 de dolari de la reprezentanții unei companii austriece. În schimbul mitei, Tăriceanu ar fi facilitat adoptarea unor hotărâri de guvern favorabile firmei. Potrivit procurorilor, banii ar fi fost plătiți sub forma unor servicii de consultanță fictive.

    Ancheta DNA a dus la instituirea sechestrului asigurător pe mai multe bunuri ale fostului premier, până la concurența sumei de 800.000 de dolari. Alături de Tăriceanu, a fost trimis în judecată și omul de afaceri Petru Berteanu, acuzat de complicitate la luare de mită.

    Achitare și ridicarea sechestrului

    În octombrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis achitarea fostului premier, stabilind că faptele nu există. „În baza art. 396 alin. 5 din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. a), achită pe inculpatul Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu pentru comiterea infracţiunii de luare de mită”, se arată în minuta deciziei.

    Tot atunci, instanța a ridicat sechestrul asigurător impus asupra bunurilor mobile și imobile ale lui Tăriceanu și ale lui Petru Berteanu.

    Breaking

    Recomandate