Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” a organizat, joi, ceremonia anuală de comemorare a victimelor Holocaustului, eveniment la care au participat oficialități de rang înalt, membri ai comunității evreiești, elevi și diplomați. Președintele Nicușor Dan a subliniat importanța păstrării memoriei istorice și a combaterii active a antisemitismului și xenofobiei, într-un context internațional tot mai tensionat.
Evenimentul a debutat cu intonarea Imnului de stat al României și rugăciunea Kadish, oficiată de Prim-Rabinul Comunităţilor Evreieşti din România, Rafael Shaffer, alături de prim-cantorul Emanuel Pusztai, în memoria victimelor Holocaustului.
„Comemorăm azi un eveniment tragic din istoria noastră în care foarte mulţi oameni au murit, foarte multe familii au avut o imensă suferinţă pentru simplul motiv că aveau altă apartenenţă etnică. (…) Avem obligaţia să combatem prin toate mijloacele discursul antisemit, discursul xenofob, discursul care incită la ură”, a declarat președintele Nicușor Dan.
Totodată, șeful statului a salutat acordul dintre Israel și Hamas privind încetarea focului și eliberarea tuturor ostaticilor din Gaza, subliniind că România rămâne angajată în eforturile pentru o pace durabilă în Orientul Mijlociu.
Critici și avertismente privind creșterea antisemitismului:
În cadrul ceremoniei, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (FCER), deputatul Silviu Vexler, a atras atenția asupra nivelului alarmant de antisemitism și negaționism. El i-a reproșat președintelui Nicușor Dan că s-a opus Legii privind combaterea antisemitismului și discursului instigator la ură, ceea ce ar fi avut „un impact direct, major şi negativ atât asupra evreilor din ţara noastră, cât şi asupra societăţii în general”.
„Antisemitismul a ajuns în întreaga lume la un nivel care nu a mai existat de la Holocaust. România nu a fost ocolită. Negaţionismul a devenit o practică curentă. Ura a devenit o atitudine normalizată”, a avertizat Vexler, adăugând că memoria victimelor nu poate fi reconciliată cu glorificarea criminalilor de război.
Premierul Ilie Bolojan a transmis, prin șeful Cancelariei, Mihai Jurca, un mesaj în care a reafirmat angajamentul Guvernului pentru combaterea antisemitismului, radicalizării și discursului instigator la ură.
„9 octombrie nu a fost doar un început, ci rezultatul anilor de propagandă și intoxicare a mentalului colectiv cu antisemitism. O memorie onestă şi matură presupune să cunoaştem şi să ne asumăm istoria în întregime, cu bune şi cu rele”, a arătat premierul.
Ministrul Muncii, Petre-Florin Manole, a avertizat asupra „alunecării societăţii româneşti spre extrema dreaptă” și a cerut consolidarea instituțiilor care pot opri radicalizarea. „Ne lipsește Muzeul Holocaustului, deși există resurse și voință politică. Lipsa acestuia este un simptom al neasumării totale”, a spus acesta.
Reprezentanții Israelului: „Memoria nu e un slogan, ci o promisiune vie”
Ambasadorul Statului Israel în România, Lior Ben Dor, a subliniat că Holocaustul nu este doar o tragedie a poporului evreu, ci o rană a întregii umanități. El a făcut legătura între Shoah și atacurile Hamas din 7 octombrie 2023, amintind că supraviețuitoarea Tsili Venkert a izbucnit în lacrimi strigând în română, după ce nepotul ei a fost eliberat din captivitate.
„Pentru israelieni şi pentru evreii de pretutindeni, 7 octombrie şi Holocaustul sunt legate printr-un fir comun: obligaţia eternă de a apăra demnitatea umană, de a respinge indiferenţa şi de a ne asigura că ‘Niciodată din nou’ nu este doar un slogan, ci o promisiune vie”, a spus ambasadorul.
El a apreciat pașii făcuți de România — înființarea Institutului Elie Wiesel, Memorialul Holocaustului din București, Strategia Națională de Combatere a Antisemitismului — și a cerut continuarea eforturilor comune pentru educație și combaterea urii.
La ceremonia de depunere de coroane la Memorialul Victimelor Holocaustului au participat reprezentanți ai Parlamentului, Guvernului, Corpului Diplomatic, ai comunităților evreiești și rome, precum și elevi bucureșteni.