Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) l-a achitat, luni, pe fostul ministru PSD Nicolae Bănicioiu în dosarul în care era acuzat de trafic de influență. Decizia este definitivă și vizează și anularea confiscării a 1,3 milioane de lei, sumă stabilită anterior de instanță.
De la vinovăție cu prescripție la achitare definitivă:
În urmă cu un an, completul de 3 judecători al ICCJ a decis încetarea procesului pe motiv de prescripție, însă a reținut în unanimitate că Bănicioiu s-ar fi făcut vinovat de trafic de influență, aplicând deciziile Curții Constituționale privind prescripția răspunderii penale.
Dosarul a ajuns ulterior la completul de 5 judecători, care a pronunțat acum o decizie de achitare în unanimitate.
Reacția ICCJ: „Rolul judecătorului nu este de a satisface emoțiile publice”
Victor Alistar, purtătorul de cuvânt al Înaltei Curți, a transmis un mesaj public în urma pronunțării hotărârii, în contextul în care decizia a stârnit dezbateri intense în spațiul public:
„Deși sunt unii formatori de opinie care s-au arătat nemulțumiți de soluțiile pronunțate în căile de atac comparându-le cu soluțiile inițiale sau cu acuzațiile acuzării, pentru informarea corectă a opiniei publice reamintim faptul că instanțele de control au ultimul cuvânt în ce privește stabilirea adevărului juridic. De altfel acesta este și considerentul pentru care legiuitorul a stabilit existența căilor de atac, atât ordinare cât și extraordinare. Rolul judecătorului nu este acela de a da satisfacție emoțiilor din jurul unui caz mediatizat, ci de a stabili adevărul juridic raportat strict la lege, iar Instanța supremă aplică cu strictețe aceste obligații profesionale.”
Nicolae Bănicioiu a fost trimis în judecată de DNA în 2020, fiind acuzat că ar fi primit foloase necuvenite de peste 1,3 milioane de lei în perioada în care a ocupat funcții de conducere în Ministerul Tineretului și Sportului și ulterior în Ministerul Sănătății.
Inițial, magistrații au considerat că faptele s-au prescris ca urmare a deciziilor CCR privind prescripția, dar au reținut vinovăția fostului ministru. Decizia de luni a completului de 5 judecători închide definitiv dosarul și îl achită pe Nicolae Bănicioiu.