Reuniți, astăzi, în ședință, liderii Coaliției de guvernare au stabilit data alegerilor prezidențiale, după ce, inițial, se vehiculase o dată diferită. Cine sunt candidații?
Conform deciziei din Coaliție, primul tur prezidențial va avea loc pe 4 mai, iar pe 18 mai va fi al doilea tur. Guvernul va urma să adopte Ordonanța de Urgență și Hotărârea de Guvern necesare privind organizarea acestor tururi de scrutin.
De precizat este că, în aceeași dată cu primul tur prezidențial, vor avea loc și alegeri parțiale în anumite județe, mai exact pentru 13 primării și pentru Consiliul Județean Bihor.
Tot în cadrul Coaliției, s-au mai decis și următoarele: candidatul comun pentru prezidențiale în persona lui Crin Antonescu și calendarul definitivării bugetului de stat. Astfel, până la data de 27 ianuarie, bugetul de stat va fi prezentat în cadrul ședinței Coaliției, astfel încât, în prima săptămână din luna februarie, să fie adoptat de Parlamentul României, în plenul reunit.
Cine sunt candidații la prezidențiale?
Pentru alegerile prezidențiale, până în prezent, și-au arătat intenția de a candida: Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicușor Dan, Daniel Funeriu, Victor Ponta.