Alexandru Muraru, deputat și președinte al PNL Iași, a anunțat că pachetul de legi ale Educației a fost aprobat în ședința guvernului de săptămâna aceasta și urmează să intre la dezbateri în Parlamentul României.
Muraru, promotor al Legilor Educației, spune că Legea învățământului preuniversitar și Legea învățământului superior sunt parte a proiectului de țară prezidențial România Educată și reprezintă forma agreată în urma unui amplu proces de consultări publice cu toți actorii implicați în actul de învățământ, fie că este vorba de elevi, profesori, părinți, conducerile unităților de învățământ, inspectorate școlare, sindicate și administrații locale care administrează patrimoniul școlar.
🔴Liberalul menționează că este momentul ca sistemul de educație să fie adus în armonie cu dinamica societății, să fie pregătiți tinerii pentru viitor prin metode de predare inovative, să fie adaptată programa școlară la nevoile cu care elevii se vor confrunta în viață și, în final, școala să fie antrenată pentru rolul previzionar pe care trebuie să îl aibă.