În conferința de presă, din această seară, președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a vorbit despre posibilitatea desfășurării dezbaterilor electorale, chiar în incinta Palatului Cotroceni.
Ilie Bolojan spune că Palatul Cotroceni ar putea găzdui dezbateri electorale, organizate de agențiile media, între candidații la președinție, atât din primul tur, cât și din al doilea tur de scrutin.
„Suntem în această sală. E o ofertă pe care Administraţia Prezidenţială o face celor care candidează, nu văd de ce în această sală, unde e locul de muncă al viitorului preşedinte, atât în turul întâi, cât şi în turul doi, nu se pot organiza nişte dezbateri foarte corecte şi foarte cinstite pe care grupurile media să le organizeze şi care să fie transmise în mod direct în toate mijloacele de comunicare”, a declarat Ilie Bolojan.
Totodată, Bolojan a vorbit și despre importanța existenței dezbaterilor și confruntărilor directe între candidați:
„Cred că ar fi o formulă bună ca, în afară de hologramele pe care le vedem uneori în zona de online, să vedem candidaţi, să vedem dezbateri, să vedem programe, să vedem idei şi atunci românii îşi fac o imagine corectă şi pot da într-adevăr un vot aşa cum consideră de cuviinţă”.
Alegerile din 4 mai se apropie cu pași rapizi, astfel lupta dintre candidați devine tot mai tensionată.
Încă nu a avut loc prima dezbatere cu principalii politicieni înscriși în lupta pentru Cotroceni, așadar invitația lui Ilie Bolojan este de bun augur.