Șeful Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, și-a anunțat astăzi demisia, prin intermediul unei conferințe de presă.
Jurnalistul Bogdan Chirieac a afirmat, în urma unei intervenții la TV, că și-ar dori ca Eduard Hellvig să fie candidatul dreptei la alegerile prezidențiale de anul viitor, 2024.
Chirieac mai spune și că fostul șef al SRI s-ar putea întoarce în Parlamentul European, loc unde a mai avut 2 mandate în trecut, dacă ar fi pus pe listele PNL la alegerile de anul viitor.
Pe lângă mandatele de europarlamentar, Eduard Hellvig a mai fost deputat de Ilfov, vicepreședinte al Camerei Deputaților și ministru al Dezvoltării.
În 2015, începutul lui martie, acesta a fost numit Director al Serviciului Român de Informații, la propunerea lui Klaus Iohannis.