back to top
14 iunie 2025
More
    14 iunie 2025

    Centrala de la Mintia atinge 75% execuție: Cel mai mare proiect energetic din România ultimelor decenii, în linie dreaptă

    Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat joi, în urma unei vizite pe șantier, că lucrările la centrala pe gaz de la Mintia au ajuns la un stadiu de execuție de 75% pentru primul ciclu de funcționare. Este vorba despre cel mai mare proiect energetic derulat în România în ultimele trei decenii, cu o capacitate instalată de 1.734 MW și o investiție de peste 1,4 miliarde de euro.

    „La Mintia se construiește cea mai mare și mai modernă centrală pe gaz din Europa, cu tehnologie Siemens de ultimă generație. Acum un an și jumătate aici era doar o fundație, astăzi avem un proiect care avansează spectaculos”, a transmis ministrul Burduja pe rețelele sociale.

    Termene clare: primele turbine, operaționale în iarna 2025

    Potrivit ministrului, prima turbină de aproape 600 MW va fi gata în decembrie 2025, a doua în ianuarie-februarie 2026, iar până în iulie 2026 întreaga capacitate de 1.734 MW va fi pusă în funcțiune. În paralel, compania Transgaz lucrează la aducerea magistralei de gaz până la Mintia, cu termen estimat de finalizare în luna octombrie a acestui an.

    Burduja a subliniat și contribuția majoritar românească la realizarea proiectului, cu peste 500 de muncitori activi și 200 de companii autohtone implicate.

    Oficialul a amintit și de mai multe „premiere tehnice”, precum transporturile agabaritice și montajul în timp record al turbinelor Siemens.

    2025, un an de referință pentru energia românească:

    „2025 va fi cel mai bun an pentru sectorul energetic românesc de după 1989”, a declarat ministrul, precizând că doar până la 31 mai anul acesta au fost puși în funcțiune 594 MW noi, iar până la final de an se estimează depășirea pragului de 2.000-2.500 MW.

    „Fiecare megawatt nou înseamnă energie mai ieftină pentru români și companiile românești. Mintia va produce energie în bandă, sigură și constantă. Și, foarte important, vom folosi inclusiv gaz românesc din Neptun Deep pentru a alimenta centrala”, a mai spus Burduja.

    Noua centrală pe gaz de la Mintia este văzută drept un pilon esențial în tranziția energetică a României, înlocuind vechea infrastructură pe cărbune și contribuind la securitatea energetică a țării.

    Breaking

    Recomandate