Coaliția de guvernare a decis să mai înființeze un post de secretar general adjunct în cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG), pentru ca fiecare partid aflat la putere – PNL, PSD, USR și UDMR – să aibă propriul om într-una dintre cele mai influente structuri ale Executivului. Decizia, care va fi oficializată în următoarea ședință de Guvern, ridică numărul posturilor de secretar general adjunct la trei, față de cele două existente în prezent, potrivit unor surse politice citate de Digi24.ro.
SGG este considerat „inima birocratică” a Guvernului, avizând toate hotărârile, ordonanțele și actele administrative, gestionând bugetele și coordonând instituții și companii de stat de importanță strategică, precum RAAPPS, ANAP, ORNISS, Transgaz și Transelectrica. Controlul asupra acestei structuri oferă partidelor un acces privilegiat la mecanismele de decizie și resursele administrative ale Executivului.
Repartizarea pe partide: fiecare cu omul lui în SGG
Conform înțelegerii din Coaliție, posturile-cheie din SGG vor fi ocupate astfel:
• PSD – Radu Oprea rămâne în funcția de secretar general al Guvernului (funcția cea mai înaltă în cadrul SGG);
• PNL – Cristina Trăilă ocupă funcția de secretar general adjunct;
• USR – va primi și el un post de secretar general adjunct, urmează să fie anunțată numirea;
• UDMR – va primi la rândul său un secretar general adjunct, care va fi numit în perioada următoare.
Practic, pentru a face loc noilor numiri, PSD va pierde una dintre funcțiile de adjunct, în condițiile în care Adrian Țuțuianu, actual secretar general adjunct, provine din rândurile social-democraților.
Salarii mari, fără sporuri incluse:
Potrivit listei oficiale de salarii aferente anului 2024, pozițiile din vârful SGG sunt printre cele mai bine remunerate din aparatul administrativ:
• Secretar general al Guvernului: 24.150 lei brut/lună
• Secretar general adjunct: 16.640 lei brut/lună
Sumele nu includ sporurile, care pot ridica veniturile finale cu câteva mii de lei, în funcție de poziție și condițiile de muncă.
Deși, teoretic, pozițiile din SGG sunt considerate tehnice, în realitate ele sunt profund politizate și extrem de râvnite. Funcțiile permit un control detaliat asupra procesului decizional guvernamental, iar avizele emise de această structură pot accelera sau bloca inițiative legislative și administrative.
Înființarea unui nou post de demnitar confirmă apetitul partidelor aflate la guvernare pentru împărțirea influenței în Executiv, chiar și în condițiile în care Guvernul anunță măsuri de austeritate, reduceri de posturi și restructurări în alte instituții ale statului.