Se apropie congresul Partidului Popular European de la București, eveminent în cadrul căruia se vor lua decizii importante pentru Uniunea Europeană.
Bucureștiul va găzdui peste 2.000 de delegați din peste 40 de țări, printre care vor fi toți șefii de state și de guverne și președinții de partide din partea PPE.
Se anunță și prezența unor lider de top precum: Ursula Von der Leyen, șefa Comisiei Europene, Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, dar și președintele României, Klaus Iohannis.
În cadrul Congresului se va aproba programul electoral al partidului, se va alege candidatul pentru funcția de președinte al Comisiei Europene, cel mai probabil Von der Leyen, dar va fi pregătită și campania pentru alegerile europene. Toate acestea arată că miza acestui Congres este uriașă.
În momentul de față, Partidul Popular European este cea mai mare familie politică din Europa.