Tensiunile continuă la Sectorul 1, după o nouă pronunțare a Prefecturii Capitalei.
Prefectura Capitalei a confirmat că Sectorul 1 are un buget legal aprobat din data de 27 aprilie, conform unui comunicat transmis de Daniel Ciungu, consilier local PNL Sector 1, pe pagina sa de facebook.
Ciungu spune că Prefectul confirmă că proiectul trimis inițial de către edilul Sectorului 1, sub semnătura acestuia, este unul fals, nefiind cel votat de către Consiliul Local.
Liberalul precizează că Armand a trimis bugetul ,,real” către Prefectură la fix o lună după ce fusese votat în Consiliu.
,,În urma analizei Hotărârii Consiliului Local nr. 32, astfel cum a fost comunicată în data de 24.04.2023, Instituţia Prefectului a solicitat Primarului Sectorului 1 alinierea la normele legale a amendamentelor care nu îndeplinesc condiţiile de legalitate. În caz contrar, în conformitate cu prevederile Codului Administrativ, Instituţia Prefectului are obligaţia de a ataca Hotărârea Consiliului Local nr. 32, cu privire la aceste amendamente, la instanţa de contencios administrativ” , se arată în comunicat.
Conform comunicatului emis de Prefectura Capitalei, începând cu data de 27.04.2023, dată la care Hotărârea Consiliului Local nr. 32 a fost publicată pe site-ul Primăriei, Sectorul 1 are buget legal aprobat.