Daniel Băluță, prim-vicepreședinte al PSD și primar al Sectorului 4, a declarat luni seară, la B1 TV, că partidul său este implicat activ în discuțiile pentru conturarea unui potențial program de guvernare.
Liderul social-democrat a subliniat că există un „grup de lucru” dedicat acestei teme și a dat asigurări că preocuparea PSD rămâne, înainte de toate, soarta cetățenilor, în special a celor din comunitățile defavorizate.
„Dacă am fost împreună atenți, domnul președinte a vorbit despre un grup de lucru, a vorbit despre un agrement în privința unor idei pe care un eventual program de guvernare trebuie să le conțină”, a explicat Băluță.
Potrivit acestuia, grupul de lucru are un termen clar de finalizare a discuțiilor, iar dialogul cu partenerii politici este energic și constructiv.
„Am convingerea fermă că împreună cu celelalte partide politice vom ajunge la o concluzie onestă vizavi de ceea ce înseamnă un potențial program de guvernare, pentru că noi, cei de la PSD, suntem extrem de preocupați de ceea ce înseamnă soarta oamenilor”, a spus Băluță.
În cadrul intervenției sale, liderul social-democrat a menționat și două teme esențiale: reforma administrativ-teritorială și impozitarea echitabilă. Acestea, spune el, trebuie să fie parte integrantă a programului de guvernare și să ofere soluții clare pentru dezvoltarea comunităților și reducerea inegalităților.
Declarațiile lui Daniel Băluță vin într-un context în care PSD nu a anunțat oficial o decizie privind intrarea la guvernare, dar își asumă un rol activ în elaborarea viziunii pentru un posibil viitor executiv. D
ialogurile din cadrul grupului de lucru și discuțiile cu partenerii politici urmează să clarifice în perioada următoare dacă și în ce formă PSD va face parte din viitoarea formulă guvernamentală.