back to top
1 august 2025
More
    1 august 2025

    Decizie CCR: Creșterea TVA și a taxelor este constituțională. Sesizarea opoziției privind primul pachet de măsuri fiscale, asumat de Guvernul Bolojan, a fost respinsă.

    Curtea Constituțională a României (CCR) a respins, marți, sesizarea formulată de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) împotriva Legii privind măsurile fiscale asumate de Guvernul Ilie Bolojan. Decizia CCR deschide calea promulgării controversatului pachet de austeritate, adoptat prin procedura angajării răspunderii în Parlament.

    Hotărârea vine în contextul în care Guvernul și-a asumat recent răspunderea pentru un amplu pachet fiscal menit să corecteze deficitul bugetar și să stabilizeze finanțele publice. Măsurile, care au stârnit ample controverse politice și nemulțumire socială, includ majorarea cotei standard de TVA de la 19% la 21%, creșterea cotelor reduse de la 9% la 11%, impozitarea dividendelor cu 16% (față de 10% anterior), majorarea accizelor cu 10% și introducerea contribuției de asigurări de sănătate (CASS) pentru pensiile care depășesc 3.000 de lei.

    În plus, legea prevede înghețarea salariilor și pensiilor în sectorul public în anul 2026, eliminarea unor facilități fiscale pentru familiile cu copii, eșalonarea plății hotărârilor judecătorești definitive și anularea compensațiilor pentru concediile neefectuate.

    Executivul estimează că impactul bugetar al acestor măsuri va fi de 10,7 miliarde de lei în anul 2025, dintre care 9,49 miliarde reprezintă venituri suplimentare, iar 1,25 miliarde – economii la cheltuieli.

    AUR: „Un abuz de putere cu dispreț față de români”

    Partidul AUR a contestat legea la Curtea Constituțională, susținând că angajarea răspunderii Guvernului a fost folosită în mod abuziv, fără o dezbatere parlamentară reală și fără respectarea principiilor constituționale.

    „Guvernul a folosit abuziv procedura angajării răspunderii pentru a impune un pachet eterogen de măsuri care afectează grav milioane de români, fără o dezbatere reală în Parlament. Invocarea urgenței este un fals grosolan: deficitul bugetar nu a apărut peste noapte, iar Guvernul a avut ani la dispoziție să intervină prin mecanisme democratice normale”, a transmis AUR în motivarea sesizării.

    Formațiunea consideră legea drept „toxică, profund nedreaptă și neconstituțională”, denunțând o politică economică „cinică și disprețuitoare” față de cetățeni. AUR a acuzat Guvernul că menține în paralel privilegiile clasei politice, în timp ce cere „austeritate celor care abia supraviețuiesc”.

    „Legea este un festival al sărăciei și al inechităților. Se elimină facilitățile pentru familiile cu copii – sabotaj la adresa politicilor demografice, se îngheață salarii, se atacă hotărâri judecătorești definitive, se lasă militarii la limita subzistenței. În același timp, vicepremierii și sinecurile bugetofage rămân neatinse”, a acuzat partidul.

    CCR: Procedura este constituțională

    Prin decizia de marți, Curtea Constituțională a stabilit că angajarea răspunderii Guvernului respectă prevederile constituționale, iar pachetul fiscal poate fi promulgat de președinte și publicat în Monitorul Oficial.

    Decizia CCR este definitivă și nu poate fi atacată. Astfel, legea austerității, una dintre cele mai ample intervenții bugetare din ultimul deceniu, intră în linie dreaptă pentru aplicare de la 1 ianuarie 2026.

    Pachetul de măsuri adoptat de Guvernul Bolojan a fost justificat de necesitatea reducerii deficitului bugetar, în contextul angajamentelor asumate de România față de Comisia Europeană și piețele financiare. Criticii spun însă că măsurile riscă să afecteze grav consumul intern, să adâncească inegalitățile sociale și să compromită reformele în domenii-cheie precum educația, sănătatea și apărarea.

    Breaking

    Recomandate