Președintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, a încins spiritele în presa locală, după o declarație făcută, ieri, în cadrul unei conferințe de presă.
Buican afirmă că, în cazul în care ar fi președintele PNL, ar rupe coaliția cu PSD. Liderul PNL Vâlcea afirmă că le-a spus de mai multe ori colegilor că ,,orice guvernare cu PSD este dezastruoasă pentru România”.
”Dacă aș fi președintele național al PNL aș rupe acum această alianță de guvernare cu PSD. Le-am spus mereu colegilor liberali că orice guvernare PSD este dezastruoasă pentru România și în experiența mea politică am văzut câteva guvernări PSD care au au fost catastrofale”.
Liberalul mai transmite că dacă PNL nu era prezent la guvernare, Cabinetul Ciolacu ar fi taxat mediul privat.
,,Ceea ce se anunță acum prin ordonanța austerității, eu le-am spus din primăvară colegilor nostri. Va fi un bir pe clasa privată, se vor muta cheltuielile pe anul viitor, în speranța că așa vom salva deficitul. Un calcul prost”, a precizat Buican.