Vicepremierul Dragoș Anastasiu a anunțat miercuri, într-o intervenție la Antena 3 CNN, că Guvernul pregătește o reformă profundă a companiilor de stat, avertizând că unitățile administrativ-teritoriale (UAT-uri) care mențin în viață firme cu pierderi nu vor mai primi compensări financiare de la bugetul de stat. Anastasiu a transmis un mesaj ferm: „Ori faci compania profitabilă, ori nu mai ceri bani de la întreg poporul român”.
Potrivit datelor prezentate de vicepremier, în România există în prezent 1.338 de companii de stat, dintre care doar 200 generează 96% din cifra de afaceri totală. Restul, aproximativ 1.100 de firme, sunt fie marginal profitabile, fie în pierdere cronică. „Nu putem aplica aceleași reguli pentru toți. Unele companii se ocupă de parcări, altele de apă și canal. Unele sunt profitabile și nu cer bani, dar pentru cele care pierd bani de trei ani la rând, nu mai putem continua așa”, a declarat Anastasiu.
Guvernul, a explicat el, a început deja un proces amplu de analiză sectorială, iar fiecare minister va fi responsabil pentru evaluarea propriilor companii din subordine. Scopul final este clar: fie transformarea companiilor în entități profitabile, fie găsirea unor soluții alternative – precum comasarea, reintegrarea în administrația locală sau chiar desființarea.
Un exemplu oferit de vicepremier este cel al firmelor locale de apă-canal sau al SRL-urilor comunale care gestionează parcările. „În cazul celor care au doar trei angajați și se ocupă de parcări într-un orășel, compania poate fi desființată, iar activitatea reintegrată în cadrul primăriei”, a explicat acesta.
În ceea ce privește marile companii de stat aflate pe pierdere, precum TAROM sau CFR, Anastasiu a invocat exemple din Cehia, Ungaria și Polonia, unde companii similare deținute integral de stat funcționează pe profit sau primesc doar subvenții minime. „Se poate, dacă există voință și management eficient”, a spus el.
Privatizarea rămâne un subiect deschis, dar nu la nivel tehnic, ci politic. „Va fi o decizie a coaliției de guvernare. Vom stabili ce este strategic pentru statul român – apărare, energie, transporturi. Ulterior, rolul meu va fi să eficientizez ce se decide că trebuie păstrat în proprietatea statului”, a precizat Dragoș Anastasiu.
Vicepremierul a subliniat și că Guvernul va modifica legislația privind guvernanța corporativă, dar că analiza în ce măsură reglementările pot fi aplicate retroactiv este încă în desfășurare. „Nu putem face lucruri ilegale. Vom respecta legea și vom acționa în limitele ei. Dar legea va fi modificată 100%”, a adăugat el.
Anunțurile lui Dragoș Anastasiu vin în contextul în care Guvernul Bolojan accelerează măsurile de reformă administrativă și bugetară, în încercarea de a reduce deficitul și de a crește eficiența utilizării banului public.