back to top
4 august 2025
More
    4 august 2025

    Elena Udrea, după eliberare: „Nu aveam ce să spun procurorilor. Dar şi dacă aveam, nu aş fi făcut-o”

    Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, a declarat joi, la ieşirea din penitenciarul Târgşor, că nu ar fi avut nicio informaţie de oferit anchetatorilor pentru a evita condamnarea penală, dar chiar şi dacă ar fi deţinut astfel de informaţii, nu le-ar fi divulgat. Declaraţiile vin în contextul în care nume grele din fostele structuri de putere, precum Florian Coldea, sunt cercetate în prezent pentru fapte de corupţie.

    „Eu zic că există onoare, există demnitate pe lumea asta şi, mai ales, nu sunt de acord cu bărbaţii care sacrifică orice de dragul libertăţilor. Femeile, să zici că sunt mai slabe, sunt mai sensibile, au acasă copii, dar ele sunt mai puternice. Deci, nici n-aş fi avut ce să spun, dar şi dacă aş fi avut, n-aş fi făcut-o niciodată”, a declarat Udrea, întrebată dacă ar fi putut evita închisoarea colaborând cu procurorii.

    Fostul ministru a început executarea unei pedepse de 6 ani în dosarul „Gala Bute” la data de 16 iunie 2022, după ce a fost condamnată definitiv pentru fapte de corupţie. Decizia de eliberare condiţionată a fost pronunţată recent de Tribunalul Prahova, care a respins contestaţia DNA faţă de hotărârea iniţială a Judecătoriei Ploieşti. La termen, pedeapsa urma să se încheie pe 28 august 2027.

    Direcţia Naţională Anticorupţie s-a opus eliberării condiţionate, invocând gravitatea faptelor pentru care Udrea a fost condamnată şi atitudinea acesteia în faţa justiţiei. Procurorii au amintit că, în trecut, Elena Udrea a părăsit România în mod ilegal, fugind în Costa Rica pentru a evita executarea pedepsei.

    În declaraţiile făcute joi presei, Udrea a comentat şi problemele penale recente ale fostului prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, într-un ton apăsat de simbolism moral: „Dumnezeu răsplăteşte fiecăruia după faptele lui. Să ştiţi că eu n-am ratat nicio emisiune, eu ştiu tot. (…) Vine rândul ca fiecare să plătească. Ce faci altora ţi se întoarce ţie. Asta este clar”.

    Declaraţia fostului ministru face trimitere la propria sa percepţie de victimă a sistemului de putere din perioada „statului paralel”, o sintagmă asociată influenţei exercitate de serviciile secrete asupra justiţiei în anii 2010–2015. În numeroase intervenţii publice din timpul detenţiei, Udrea a sugerat că dosarele împotriva sa ar fi fost fabricate la comandă politică, în complicitate cu structuri din SRI.

    Dosarul în care Florian Coldea a fost trimis în judecată de DNA implică, potrivit anchetatorilor, o rețea de influență care ar fi cerut sute de mii de euro în schimbul promisiunii de a interveni într-un dosar penal. Printre cei implicaţi se mai află generalul Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci, denunţul venind din partea lui Cătălin Hideg, condamnat într-un dosar al Parchetului European.

    În acest context, afirmaţiile Elenei Udrea pot fi citite şi ca o revendicare a unui presupus act de rezistenţă, în contrast cu actualele anchete care vizează foştii lideri ai aparatului de putere ce domina instituţiile statului în perioada în care ea însăşi se afla la vârful scenei politice.

    Breaking

    Recomandate