Noul șef al diplomației franceze, Stéphane Séjourné, și omologul său german, Annalena Baerbock, au reafirmat duminică dorința de a sprijini Ucraina, atât timp cât este necesar în fața ofensivei ruse.
„Suntem deplin de acord să spunem că trebuie să sprijinim ucrainenii atâta timp cât este necesar ”, a declarat oficialul francez.
Șeful diplomației germane a precizat că ,,ar trebui să rămânem de partea Ucrainei atâta timp cât este necesar, până când Rusia se va retrage de pe teritoriul ucrainean”.
Declarația celor doi oficiali vine într-un context în care aliații europeni și americani au început să ezite în acordarea sprijinului pentru ucraineni.
„Uneori, ezitările partenerilor noștri cu privire la ajutorul financiar și militar acordat Ucrainei nu fac decât să sporească curajul și puterea Rusiei ”, a transmis președintele Zelenski.